May 07 2014
Turcisme: Doluca Okuzgozu 2009
Zilele trecute preumblandu-ma prin Auchan mi-a atras atentia la raftul cu promotii un vin turcesc de 9.9 lei. Nu neaparat prin pret (ca doar avem si noi vinuri de 9.9 lei, nu?), ci prin soi (Okuzgozu) si prin faptul ca e turcesc.
Mi-am adus pe loc aminte ca vara trecuta cand am fost la Istanbul vinurile de genul acesta erau in jur de 50 de lei in banii nostri, fapt care aproape mi-a produs un infarct in fata raftului cu vinuri turcesti din hypermarket. Putem afirma cu tarie ca, la capitolul preturi, vinurile romanesti sunt mult mai competitive decat cele turcesti. Bine, daca nu tinem cont ca ei sunt tara musulmana si au niste accize enorme pentru vin (alcool) pentru a descuraja neoficial consumul.
Asadar, sub privirile consternate ale baiatului de la standul cu vin varsat aflat exact peste drum, am pus o sticla in cos. Din fizionomia acestuia cred ca am fost singurul client de Okuzgozu din ziua respectiva. Adevarul e la 9.9 lei luam un PET de doi litri de licoare portocalie si demidulce pe deasupra. Numai cu zaharul din ea si tot imi scoteam banii..:D
Oricum mari sperante nu mi-am pus ca vinul sa mai fie ok. Ecuatia era simpla si sansele imi erau cumva potrivnice: vin turcesc + soi exotic + stat 5 ani prin comertul autohton = “ghinion de nesansa”. Oricum, ajuns acasa am deschis “lozul” si am avut (cumva) noroc. Nu am castigat “Dacia”, mai degraba un “mai trage unul”….Asadar:
Aspect(Culoare): Visiniu inchis, usor granat, cu nuante caramizii in borduri, dar in rest destul de pigmentat
Nas: Impresii de carne maturata, afumata, ciuperci, “forest floor”, cu vagi nuante de fruct copt, devenit intre timp gemos. Adieri de magiunuri de prune si visine, nuante vanilate si o idee de ierburi uscate in fundal.
Gust: rotund, moale, aciditate inca prezenta. Evolutie echilibrata, care nu agreseaza cu nimic papilele, in note de (aceleasi) magiunuri de prune si dulceturi de visine. Deh conditiile de pastrare din hypermarket cred ca si-au pus cumva amprenta. Vinul are inca fruct, aciditate si alcoolul este foarte bine ascuns. Liniar, catifelat, neagresiv, usor tonic si rustic, neslefuit, pe final, dar nederanjant. Postgust scurt in tente diluate de fructe coapte.
Un vin Acceptabil spre Bun, de masa, echilibrat; la cei 9.9 lei cat am dat pe el la oferta, RPC Foarte Bun. La 30-40 de lei cat e de obicei, RPC Slab. Vinul poate fi foarte usor un Merlot de consum curent sau un Burgund Mare. In rest nimic deosebit, sa il scoata in evidenta ca soi. Din ce am inteles este folosit pentru productiile mari la hectar (aidoma Burgundului Mare de pe la noi) si probabil viticultura turceasca nu a ajuns inca in punctul in care sa isi puna problema filozofica: ce face soiul Okuzgozu deosebit fata de alte soiuri internationale? Cel putin nu cei de la Doluca.
Apropo „okuzgozu” inseamna „ochiul boului” in traducere libera…fapt care califica vinul de fata ca un potential cadou cu talc pentru „prieteni”.
Acestea fiind spuse, este cel mai bun vin turcesc pe care l-am baut pana acum. Realizez ca am baut prea putine (vreo 2-3?).
Nu zic musulman ca am mai baut cate ceva de prin Liban si erau mult peste cel de fata. Bine si ca pret. Si de fapt Libanul e cam 40 % crestin…deci comparatia e usor relativa. Daca ajustez cu procentul de crestini din Liban raportat la cel din Turcia, cel de fata ar cam trece pe primul loc la capitolul vinuri musulmane…:D
Vad ca are un alcool de 14% ce ai sesizat ca este bine ascuns. E bun la pretul asta ca la noi de obicei este intrecere ca alcoolul sa ajunga la 15 grade si dupa un pahar sa zici ca ai baut acetona. Partea buna este ca la pretul asta este sec, iar la noi gasesti maxim “premiate” dulci. M-ai facut curios si o sa-l caut…in fond “turcul plateste”..));
[Raspunde]
Dan Reply:
May 8th, 2014 at 9:48 AM
@Cristian. E., Nu stiu daca promotia e valabila in toate Auchan-urile, dar pentru un vin de 9.9 lei e mai mult decat ok…
[Raspunde]
Ochiul boului este un soi românesc din zona Basarabiei mentionat ca fiind soi rusesc (ca deh, la vremea aia, Basarabia era anexata de Rusia) în Ampelografia lui Viala &Co tome VII la pag. 425. În Manualul de viticultura a lui Brezeanu din 1902 îi mai spune Gargaunerita boereasca sau Varatica. Ma rog, cine este interesat de mai multe denumiri ale acestui soi poate citi studiul lui Ion Nu?? Denumiri pentru soiuri de struguri din Moldova.
[Raspunde]
Dan Micuda Reply:
May 27th, 2014 at 1:27 PM
@cobra, Interesant daca este acelasi. Desi nu cred…e posibil sa fie doar a similitudine de denumire.
[Raspunde]