Apr 23 2014
Pelerinaj burgund in Saptamana Mare plus o oportunitate pentru ai nostri producatori (de Pinot Noir)
Asa cum probabil ati aflat multi dintre voi din pozele de pe Facebook saptamana trecuta am vizitat Burgundia viticola, imbinand placerea cu examenul de la cursul WSET. Care in treacat fie spus nu a fost deloc usor, mai ales ca mi-au picat la teorie intrebari despre sherry, Madeira, Muscat de Rutherglen, vinuri dulci, etc. Adica doar „specialitati”. Din chestiile cat de cat “normale” doar ceva despre Rioja (soiuri, zone, stiluri, cerinte minime de invechire, etc.). Nimic despre Franta, Italia, USA, etc. Oricum astept rezultatele de la Londra (acolo se corecteaza tezele) peste vreo doua luni. Dar sa revenim…
In primul rand, asa injurat si banuit de antiromanism viti-vinicol cum sunt, am ajutat dupa propriile puteri vinul romanesc carand in geamantan trei sticle de Pinot Noir de la Corcova (Dealul Racoveanu 2011) pe care le-am lasat la Macon pentru a servi drept probe de degustare pentru cei care fac cursul de nivel 4 Diploma si unde vinul romanesc era inlocuit cu cel din Bulgaria. Multumesc pe acesta cale inca o data lui Serban Damboviceanu pentru ca a dat curs apelului meu si mi-a trimis vinurile respective.
De altfel am observat si din pozele celor care au facut cursurile la Londra ca unele vinuri revin omniprezent in degustarile de la WSET indiferent de locatia cursului si banuiesc ca este pe undeva si o modalitate foarte eficace a producatorilor de a-si face publicitate, in gen „plasare de produse”. De altfel ce loc ar fi mai bun pentru a-ti promova vinul decat direct la sursa, la cei care lucreaza si se pregatesc in domeniu?
Si credeti-ma cine are bani sa faca nivelul 4 (in jur de 3 000 de euro) sunt oameni de decizie, implicati direct in “industrie” Oricat de pasionat ai fi, de banii respectivi mai bine cumperi vinuri si iti faci o crama frumusica. Asa ca daca alegi sa faci cursul il faci cu un scop.
Asadar aviz producatorilor romani care doresc sa ajute cauza vinului romanesc si implicit pe a lor: putem tine legatura cu cei care organizeaza cursul de nivel 4 de la Macon. Probabil ar fi si ei bucurosi sa aiba o sursa permanenta de vinuri romanesti pe care sa le ofere la degustare. Ah si oamenii sunt dispusi sa le plateasca; eu le-am dus gratis pentru ca asa le-am primit de la Serban.
Mai greu va fi cu transportul, dar promit ca daca vor exista producatori doritori sa ma ajute in acest demers ma interesez de o modalitate de a le trimite acolo cat mai ieftin. Din pacate WSET vrea doar Pinot Noir din Romania dar sper ca la un moment se va reglementa si aceasta aberatie.
Buuun…si acum sa trecem la fapte:
Fiind Saptamana Patimilor am zis sa scutesc de emotiile unor noi postari comerciantii, producatorii, PR-istii, piscotarii, care meritau si ei niste sarbatori pascale fericite, in sanul familiei, bucurandu-se de o sticla de vin bun. De la ei sau de la concurenta, dupa caz…
In plus m-am abtinut si sa fac recomandari de genul „ce vin cumparam de Pasti” sau „ce merge cu miel?”. Cei care imi (mai?) citesc blogul presupun ca la ora asta sunt in stare sa isi aleaga singuri vinul pentru masa de Pasti, dupa gusturile si bugetul propriu. In plus preferintele mele s-ar putea sa nu se potriveasca cu ale lor asa ca va dau un sfat pe care cred ca l-am repetat de 1001 ori (in 1001 nopti), de cand scriu despre vin: cititi notele de degustare si nu mai cumparati vinuri dupa puncte. In acest mod veti avea mult mai putine dezamagiri si il veti injura mai rar pe producator sau pe cel care a acordat punctele la sfarsitul unei note de degsutare care are o importanta vitala. Incercati sa cunoasteti vinul, nu sa il tratati ca pe o problema de algebra.
Acestea fiind spuse si publicul avid de senzational de la “Domnu’ Dan” fiind linistit sa trecem la fapte. (Divagatia n+1: Apropo, “iubesc” cum suna “Domnu’ Dan”. E intr-un mare fel, nu? Are asa un aer de asamblaj Caracal cu Vatican plus un strop de mahala de Bucuresti (sau garsoniera de Magheru). Daca vreti sa ma injurati cu adevarat data viitoare cand ne vedem deschideti propozitia cu „Domnu’ Dan”…e de ajuns)
Asa cum va spuneam mai sus „Domnu’ Dan” a fost plecat in weekend intr-un pelerinaj de gen Vatican, dar nu cel clasic cu catedrala si Papa reformist (sau reformator?… nu am zis reformat, da?) ci cel cu vii si vinuri de legenda. Asa se face ca al vostru subsemnat a vizitat niste moaste de Pinot Noir din care se face nectarul zeilor, sarind insa din motive automobilistice (de fapt mai mult financiare) peste partea de impartasanie/degustare si amanand-o pentru vremuri mai senine din punct de vedere pecuniar.
In schimb m-am ales cu niste amintiri de neuitat si mi-am (re)incarcat bateriile pasiunii pentru vin. Plus ceva poze cu cateva din Grand Cru–urile legendare ale Burgundiei, sa am ce privi cand mai cad in depresie. Ca sa nu mai spun de cele trei zile cu soare si vreme superba, in profund contrast (la propriu si la figurat) cu peisajul autohton.
Asa ca fara multa logoree si umplutura, avem asa, de la Lyon la Dijon in cateva instantanee, cu explicatiile aferente:
Foarte frumos ini?iativa ta cu vinuri romanesc, bine gandit 🙂
Ma bucur sa vad ca ti ai plimbat pe o zona destul de cunoscut (Vosne Romanee de examplu…).
[Raspunde]
Dan Reply:
April 23rd, 2014 at 3:02 PM
@Cyril, Multumesc Cyril! Sper sa o pot continua…
Daaa…imi doream mult sa ajung acolo; de fapt a fost unul din motive pentru care am vrut sa fac cursul WSET in Franta.
[Raspunde]
Felicitari Dane pentru ce faci benevol pentru vinul romanesc.
Bine tintit.
Sa stii ca e mare lucru sa cari dupa tine sticle prin bagaje.
Macar de ar mai exista inca vreo 10 romani ca tine.
Multa bafta in continuare!
[Raspunde]
Dan Reply:
April 23rd, 2014 at 8:34 PM
@EugenF, Multumesc…asa cum spuneam mai sus, fac si eu ce pot…
[Raspunde]