Acum aproximativ doua saptamani, la rugamintea unui amic, scriam un scurt articol despre evolutia industriei autohtone de vin in ultimii 15 ani. Articol care a aparut intre timp in revista care se distribuie in restaurantele „La Mama”, fiind din ce am inteles o editie aniversara, sarbatorind 15 ani de la infiintarea respectivului lant de restaurante. De aceea retrospectiva din articol s-a limitat doar la ultimii 15 ani.

Cum omul care merge la restaurant sa rasfoiasca o revista in asteptarea unei tochituri cu mamaliguta nu are chef de citit chestii “grele” care sa il intristeze si sa il puna pe ganduri, articolul respectiv a fost redactat usor in afara stilului care m-a consacrat. L-am (re)citit in weekend si mi s-a parut tocmai bun de publicat in contextul articolului de vineri. Sa zicem ca reprezinta partea frumoasa a unei industrii aflata inca la inceput de drum si a carei istorie se scrie cu rapiditate sub ochii nostri. Asadar:

15 ani pentru vinul romanesc

“Pentru vinul romanesc, 15 ani ar putea reprezenta doar o clipa sau pot fi intreaga sa istorie. Depinde la ce ne raportam. La perioada “de dinainte”, cand – ca in atatea alte domenii – prima cantitatea in detrimentul calitatii (si singura preocupare era raportarea unei “productii cat mai mari la hectar”) sau la revirimentul care a avut loc, incetul cu incetul, “dupa revolutie”.

 

Pentru tarile cu istorie continua si constanta in domeniul vinului (cum sunt Franta, Italia sau Spania), 15 ani reprezinta o clipa, o picatura intr-un ocean. Ei au producatori de vin care asteapta 15 ani pentru a lansa pe piata un vin dintr-o anumita recolta… De ce? Pentru ca vinul cere timp, cere rabdare, cere atentie… Trebuie crescut si educat, asemenea unui copil.

Chiar daca ultimii 15 ani ai vinului romanesc au trecut pentru altii, probabil, ca o parere, pentru noi au contat enorm. Pentru ca am evoluat in ritm exponential in acesti 15 ani. Mai ales la nivelul calitatii vinului si al dezvoltarii industriei per ansamblu, incercand sa recuperam decalajul evident fata de tarile cu traditie vini-viticola seculara. Si desi lucrurile pot parea ca s-au produs in mod accelerat, “pe repede inainte”, inca mai avem mult drum in fata noastra de parcurs.

 

Daca ar fi sa ne intoarcem in timp, acum 15 ani abia se puneau in Romania bazele producatorilor asa-numiti „quality”, cei care sunt astazi in stare sa prezinte primele verticale de vin romanesc. Adica acelasi vin, din mai multi ani succesivi de recolta. In perioada respectiva, nume grele (si considerate cu traditie in zilele noastre) – cum ar fi Vinarte, SERVE, Davino, Stirbey – erau fie in stadiul de concept, de intentie, fie la inceput de drum, mergand cu pasi nesiguri, dar manati de pasiune, pe un teren virgin si inca neexplorat: acela al vinului romanesc de calitate.

Si probabil ca evolutia ar fi fost mult mai lenta, de fapt exasperant de inceata, daca nu ar fi existat ajutorul fondurilor venite de la U.E., viticultura fiind unul dintre putinele domenii unde fondurile respective au fost integral angajate. De ce? Este un subiect in sine de ce in alte domenii care tin de cercetare, competitivitate, transport etc. Romania nu a putut utiliza la maximum fondurile puse la dispozitie de U.E., dar in domeniul vinului acestea au fost practic ”suprasubscrise”. Sunt explicatii care tin probabil si de legatura launtrica intre oameni, pamant, traditie si vin, de radacinile pe care inca ni le mai cautam cu totii. Legatura care s-a rupt in perioada comunista, dar care nu s-a pierdut, se pare, niciodata. Iar ultimii 15 ani de istorie a vinului romanesc vin sa reconfirme exact acest fapt: am asistat si inca asistam la o lupta lenta, surda si chinuitoare pentru refacerea traditiei, pentru redescoperirea legaturii cu pamantul, sparte in mii de piese de puzzle, imprastiate pe intreg teritoriul tarii, unele ingropate in uitare, altele care lipsesc si care trebuie reinventate.

Asadar, ultimii 15 ani care s-au scurs in clepsidra viticulturii noastre plaseaza la momentul actual vinul romanesc intr-o stare de pubertate adolescentina, de cautari si zbuciumuri identitare, asteptandu-si parca nerabdator majoratul. O pubertate insotita de cosuri, dar si de sperante visate cu ochii deschisi, la o varsta cand totul pare posibil si nimic nu te poate opri din a face vinuri de legenda si a scrie istorie.

Este o perioada prin excelenta favorabila iubitorilor acestei licori din struguri. E vremea marilor iubiri dezinteresate, in care te poti indragosti pentru prima oara de o crama noua sau te poti lasa cucerit de un vin fermecator. O iubire care poate tine o vara sau o viata…”

Tags: 15 Ani, Istorie, Vin romanesc

Trackback URI | Comments RSS