Feb 26 2014
Vinurile “Old World” de la cursul WSET
Continuam astazi prezentarea vinurilor degustate la cursul WSET din toamna. Daca despre cele frantuzesti am apucat sa va povestesc, din motive si cauze cvasi-independente de vointa mea, despre restul nu v-am spus inca nimic. Pana acum! Asa ca mai avem doua episoade de realizat: cel de astazi, despre vinurile din Lumea Veche (in afara de Franta) si inca unul despre cele din Lumea Noua.
Puteti vedea majoritatea vinurilor incercate in galeria foto de aici. O sa va vorbesc in continuare doar despre cele care “mi-au sarit in ochi si in nas”. La figurat. Si impartite pe tari. Asadar:
Germania: din cele patru Rieslinguri am adorat puritatea si simplitatea Van Volxem Rotschiefer 2012. Clar, transparent, direct, cu o coloana de aciditate si o puritate minerala, diafana si filigranata de invidiat. Asta desi e cel mai ieftin vin de la ei (vreo 10 € pe afara, si vreo 88 de lei la noi. Ca deh, asa e in tenis…). Foarte Bun
Apoi s-a detasat evident Hochheim Holle 2010 de la Kunstler, un Erstes Gewachs din Rheingau cu o culoare aurie, un nas in note usor dulci, de caise si piersici parguite si aluzii citric-florale, dar cu o aciditatea focusata, taioasa, suprinzatoare pe palatin, asociata pe o structura extractiva si ireal de concentrata plus un final lung, interminabil, crocant, mineral si citric. Un vin serios, puternic, impunator, cu potential evident, unul dintre cele mai bune Riesling-uri pe care le-am baut. Excelent!
De la italieni dintre albe nu prea am ce sa va povestesc: sunt in linia clasica a majoritatii „albelor” din “Cizma”: acide, fresh, cu arome retinute. De fapt am avut “de ales” intre un Pinot Grigio si un Trebbiano. „Boring” amandoua.
La rosii treaba a stat altfel. Mi-a placut stilul Valpolicella (Essere 2011 de la Cesari): fresh fructat, in gen Beaujolais dar cu un „twist” rustic si „savory”, de ierburi uscate. Un vin Bun, excelent ca “food wine” de zi cu zi.
Apoi trecand la chestiile mai serioase am avut un Barolo Fontanafredda 2007 cu o aparitie in pahar gen Pinot Noir, visiniu deschis, semitransparent, dar evoluand in tonuri complet diferite: nas evolutiv, complex, cu flori uscate, dulceturi zaharisite de fructe rosii, pielarie, condimente si note telurice. Pe palatin se prezinta tipic, agresiv, cu aciditatea si taninul la maxim, un corp mediu si aspecte de fruct rosu si condiment. Final lung, condimentat, in note elegante de tabac. Un Barollo Foarte Bun, tipic, cu multi ani in fata.
Apoi un Chianti Classico Riserva 2009 de la Antinori, care face nota discordanta cu marea masa de Chianti demne doar de a insoti (prin aciditate si notele amarui) un pranz copios. Cel de fata se prezinta in note vizuale inchise, concentrate, olfactiv trimitand spre cirese amare, visine, ceai negru, scortisoara si aspecte savuroase, mediteraneene, cu busuioc, rozmarin si cimbru uscat. Superb nas! Pe palatin evolueaza serios, cu aciditate si tanin bine reprezentate, dar integrate si un corp mediu care inveleste un miez de cirese amarui si visine in straturi de ierburi aromatice si nuante de baric. Un vin Foarte Bun, excelent construit, lejer, abordabil, serios si focusat in acelasi timp. Un exemplu de Chianti reusit. Bineinteles ca, la fel ca la majoritatea vinurilor italiene bune, pretul este pe masura, in jur de 25 €. Din ce imi aduc aminte l-au avut si cei la Heinrig la degustare la Goodwine in toamna, unul dintre vinurile de la targ care merita incercat, mai ales pentru amatorii de Chianti.
De la spanioli s-au detasat un Serras del Priorat de la Clos Figueras, un asamblaj bazat majoritar pe Grenache (ok, Garnacha) foarte suculent, „respirand” fruct rosu concentrat, siropos, prin toti porii, dar cu o nota picanta, “spicy” care ii conferea impresii “lifted”, elegante. Gustativ imbratiseaza palatinul cu o consistenta cremoasa, catifelata, decadenta, tesuta din aceleasi fructe concentrate alaturi de note picante, minerale, savuroase care il salveaza de la impresia de „jammy” comuna multor vinuri iberice. Final lung, interminabil. Foarte Bun spre Excelent, mai ales pentru fanii vinurilor corpolente, extractive, concentrate. Costa in jur de 15 €, un RPC Foarte Bun.
Apoi o Rioja Reserva Vitola 2006 de la Manuel Merino in stil modern cu un nas exploziv, incarcat de baric (vanilie, ciocolata, cocos, menta) si cu un fruct negru (prune, cirese amare, mure, coacaze) si rosu (visine, capsuni coapte) expresiv care are nevoie de ceva timp sa se elibereze din stransoarea lemnului. Evolutie echilibrata, cu toate componentele la locul si timpul lor si cu fructul mai pronuntat pe palatin decat in nas. Foarte Bun, inca tanar, modern, complex, cu potential evident de invechire. In jur de 20 €. Merita? Da!
Si am ajuns la cele doua vinuri portugheze din degustare. Terras de Pias 2011, un Alentejo in stil modern, foarte “juicy”, unidimensional si direct si Dao Reserva 2009 de la Allianca mult mai serios, complex, cu straturi de fruct, condiment si impresii savory in nas si pe palatin, alaturi de o “coloana” ferma, ajutata de taninii moi, rotunzi, dar structurati. Foarte Bun spre Excelent. Lovitura de teatru a venit insa cand ni s-au comunicat preturile vinurilor pe care tocmai le incercasem: primul 5 €, al doilea 9 €. Tacere. Soc si uimire pe fetele tuturor. Mai degustam o data vinurile…sunt aceleasi. Cel putin al doilea e chiar impresionant.
Asadar, doua cuvinte despre RPC-uri pe care le-au notat toti, de bunavoie si din convingere, in carnetele: “extraordinary” si “amazing”. In aceasta ordine…
Cam acestea au fost vinurile mai deosebite din Lumea Veche (fara Franta).
Tot la capitolul vinuri, dar fortifiate, includ un Taylor’s 10 years Tawny Port, Excelent pentru stilul sau, victima insa a conjuncturii pietei si de aceea evident “underpriced” fata de ce ofera (20-25 €).
Plus un Sherry Manzanilla Barbadillo Extra Dry socant pentru cine bea pentru prima data asa ceva: nas de branzeturi maturate, cu impresii puternice de drojdii in cele mai diverse si pure declinari plus o lipsa perfecta a fructului. Gust sec, corpolent, cu puternice note saline, drojdioase si impresii de cafea macinata proaspata. Daca ar fi sa va sugerez un vin de incercat dintre toate cele de mai sus vi l-as propune pe cel fata. De fapt dintre toate cele de la curs. Pentru mine a fost o paradigma noua, revelatoare, socanta si total necunoscuta. Ma gandesc ca ar arata superb langa un platou de tapas.
In plus, tinand cont de munca si know-how-ul care au contribuit la crearea lui, pretul este scandalos si ridicol de mic: in jur de 8 € pe afara. Dar asta a decis “piata” la ora actuala: daca vinurile de Porto asemenea celui de sus clar nu sunt la moda, Sherry-urile sufera si mai mult (si nemeritat) de lipsa de atentie din partea publicului. Trist si mare pacat!
P.S. Asa, pentru orgoliul national, ca oricum nu figuram prin materialele si degustarile WSET: vinul de la greci, un Nemea Agiorgitiko 2010 a fost declarat neoficial cel mai slab vin dintre cele degustate..:D
