Astazi o sa va vorbesc despre doua vinuri de la Vincon, pozitionate in noua gama “super-premium retail” (adica se vinde in supermarketuri) a producatorului respectiv, denumita Egregio. Bine, nu inteleg eu tocmai bine cum vine “super-premium retail” si nici nu imi suna tocmai in regula, dar fiecare isi segmenteaza portofoliul cum crede de cuviinta.

Din start va spun ca daca nu vedeam etichetele respective traiam si acum linistit fara sa stiu ce inseamna Egregio, dar datorita sfintei Wikipedia mi-am imbogatit bagajul de cunostinte si vocabularul. Bine de “Egregia Cum Laude” de pe contraeticheta auzisem, dar de “Egregio” de pe eticheta mare nu.

Acum este binecunoscuta apetenta producatilor romani de vin pentru cuvinte care sa sune cat mai latineste posibil, dar ma indoiesc ca printre publicul roman amator de vin se afla foarte multi pasionati de latina. Este pana la urma o limba moarta, nu? Si apoi, desi la prima vedere asocierea cu latina poata da asa un aer de “feng-shui”, patricieni si civilizatie romana, e bine totusi sa nu exageram.

Bun, ne cultivam cunostintele in materie si trecem mai departe la eticheta aurie. Mult prea aurie. Sunt carcotas, recunosc, dar efectiv trei nuante de auriu una peste alta (sugerand probabil niste lingouri de aur?) e prea mult chiar si pentru iubitorii de metale pretioase. Si nu da bine atata auriu cu denumirea in latina. De unde pana unde?

Trecem (si) mai departe si ajungem la partea mea favorita (nu, nu am ajuns inca la vin, aveti putintica rabdare): textele de pe contraeticheta. Fara comentarii, doar ca (inca) sunt curios sa cunosc persoana aceea emotiva si suprem evlavioasa (sic!) care le-a plasmuit:

In sfarsit ajungem si la continut; pana acum am vorbit de forma. Per ansamblu una ok, dar care cade victima curentului „cheesy” si usor „kitsch” care bantuie cam toata industria de vin de pe la noi in general si pe cei “grei” in particular.

Vinurile le-am primit din partea celor de la Vincon alaturi de un Cabernet Sauvignon despre care o sa va vorbesc cu alta ocazie, astazi ne referim doar la albe.  Asadar:

Tamaioasa Romaneasca 2011 Dulce

Aspect (Culoare): galben auriu, clar transparent

Nas: Impresii “populare”, brute, directe, de trandafir, fructe confiate, stafide, miere poliflora asociate cu tuse vag condimentat-picante, usor alcolizate.

Gust: Atac plin, corpolent, prezent, cu un zahar rezidual evident si pregnant inca de la inceput. Senzatii asemanatoare celor din nas, cu miere, fruct copt spre confiat-uscat si ceva dulceturi de fructe albe. Aciditatea face cu greu fata zaharului, parand adesea deficitara. Final usor alcolizat, in tente tonice, dar parca cu un plus de prospetime. Postgust mediu, tonic in debut si apoi, evident, dulce.

Un vin Acceptabil cu un deficit de aciditate care il face sa para usor plat si cu un iz rustic. Probabil ca fanilor vinurilor dulci le-ar parea mai bun, eu unul nu ma declar un mare sustinator si raman la credinta ca e greu sa faci un vin dulce bun. Mult mai greu decat sa faci un sec. Bine, asta presupunand ca nu folosesti zaharul rezidual ca sa acoperi ceva deficiente. Nu e cazul neaparat al vinului de fata, care este un vin corect. Dar cam atat. Super-premium?

Hmmm…eu consider de exemplu Sauternes ca fiind un vin dulce cu pretentii de super-premium.

Muscat Ottonel Sec 2012

Aspect (Culoare): Clar, galben deschis, cu impresii verzui, tinere

Nas: Proaspat, cu aluzii de strugure copt, fructe parguite si adieri verzi, de carcei de vita si frunze zdrobite, care ii dau o nota de echilibru si eleganta.

Gust: Debut proaspat, echilibrat, aciditate bine exprimata, vioaie, care combina pe parcursul evolutiei notele “grapey”, de strugure copt cu tusele verzi. Impresiile citrice din a doua parte a evolutiei pot face aciditatea sa para usor ridicata, dar din punctul meu de vedere nimic deranjant. Final amarui, usor dur, urmat de un postgust care imbina in mod fericit aspectele tonice cu cele de struguri parguiti.

Un vin Bun, curat, cinstit, proaspat, direct, chiar cu o nota de eleganta. Pentru un Muscat Ottonel chiar reusit si cu o aciditate surprinzatoare, in pofida tuselor tonice inerente parca la noi pentru vinurile aromate vinificate in sec (Terpenii? Usoara supraextractie?).

Pe scurt doua vinuri corecte, Muscat-ul mai pe gustul meu. Nu le-as numi super-premium si nici nu as pune lingouri de aur si texte cu diamante celebre pe ele, dar cu siguranta sunt un pas evident inainte fata de ceea ce oferea Vincon pana acum.

Probabil ca au luat startul spre „premium” mai tarziu decat ceilalti „grei” din industrie, dar faptul ca exista vointa si se misca in directia corecta e un lucru bun. Pana la urma, la capitolul vin, viteza si graba adeseori strica si de aceea spuneam mai sus ca niste etichete si etichetari mai putin ostentative le-ar ajuta mai mult vinurile noi aparute in portofoliu.

P.S. In final o (auto)ghicitoare: daca pe dop scrie “Medaille d’Or Concours Mondial Bruxelles 2012” (de ce o fi chestia asta trecuta taman pe dop nu pricep) eu ce sa inteleg?

Ca au mai ramas dopuri sau ca a mai ramas Muscat Ottonel Ambrosio din 2011? Nu se face…. tocmai la super-premium…

Tags: Egregio, Muscat Ottonel, Tamaioasa Rom., vincon

Trackback URI | Comments RSS