Dupa postarea de vineri in care  am identificat impreuna cu cititorii balbele din afisul “conceput” (?!?!) de Casa de Vinuri Cotnari pentru Busuioaca de Bohotin Rose probabil ca toata lumea s-a distrat si s-a mirat cum poti sa incorporezi atatea greseli intr-un singur poster.

Ne-am dat cu parerea despre ce nu e bine, ce trebuia facut, etc. Probabil ca ceilalti producatori de vin au mustacit satisfacuti pe principiul „iar au dat-o astia in bara”.

Dar acum ca impresia puternica a jubileului a trecut (sic!),  gandind si analizand la rece nu prea e de ras. Afisul in sine si genul respectiv de marketing si promovare a vinului este emblematic pentru noi. Si cand cineva din “industrie” rade in barba de ei, practic rade putin si de sine insusi. De ce spun asta?

Pentru ca la ora actuala ne aflam intr-un moment destul de dificil in evolutia vinului romanesc. Suntem la o rascruce de drumuri si nu stim pe care din ele sa apucam. Unii au plecat singuri la drum intr-o directie, constienti fiind ca producatorii din Romania nu vor fi niciodata o echipa unita si satui sa tot astepte ajutor de la statul roman. Altii inca mai traiesc in trecut, crezand ca nimic nu se va schimba si vor reusi pe veci sa tina piata autohtona captiva pentru vinurile proprii si izolata de lumea exterioara si de vinurile din import.

Cei mai multi insa se afla intr-o perioda de definire si cautare a unei identitati proprii. Majoritatea au crezut in mod gresit ca daca vom creste calitatea vinului romanesc toate celelate probleme (vanzarea, promovarea, branding-ul, exportul) se vor rezolva de la sine. De fapt aceasta a fost partea cea mai usoara: sa scoti niste vinuri corecte, curate si comparabile cat de cat cu cele din afara. Ceea ce urmeaza dupa este insa infinit mai greu. Adica exact promovarea si vanzarea lor.

Pentru ca:

1. consumatorul roman nu are puterea de cumparare necesara pentru a-si permite genul acesta de vinuri. Cel putin nu la preturile propuse de catre „industrie”.
2. consumatorul strain este deja versat si cere calitate maxima la pret minim, ceea ce noi, in conditiile productivitatii actuale si a conditiilor climatice ale Romaniei nu prea suntem in stare sa oferim.

Din acest impas fiecare producator cauta sa iasa cum crede de cuviinta. Unii imprumuta niste forme de pe afara lipindu-le stangaci pe imaginea proprie, care sufera dealtfel de o lipsa evidenta de fond. Altii incearca sa vina cu idei proprii si sa faca ceva “diferit”. Ehhh, diferitul acesta naste insa monstrii cand nu exista foarte multa experienta in marketing si promovare la capitolul vin. Si un exemplu de asemenea emanatie indoielnica este si afisul de vineri.

Si cand vorbesc de experienta in marketing de vin nu ma refer la: strategii de 1 sticla la 5 dopuri, hostese la standuri, aluzii mai mult sau mai putin cu perdea (pe motiv ca “asta cere consumatorul dom’le”), pozat sticle prin carciumi, aparitii la orice gen de evenimente si alte chestii care se practica pe scara larga la noi in industrie.

La ora actuala vinul romanesc sufera de lipsa unor specialisti in domeniul marketingului  si promovarii care sa ii dea o forma prezentabila, comerciala, sa il transforme din vesnica “speranta” si “pasiune pura a patronului” in afacere. Deja avem vinuri bune si interesante, dar din pacate nu numai ca nu sunt ajutate, dar uneori am impresia ca sunt chiar trase in jos de branding, imagine si promovare. Si oricum specialistii respectivi costa, iar patronii romani nu vad rostul in a plati pe cineva  in scopuri de marketing. Nu numai la vin, stati linistiti…

Mai ales daca au vreo ruda (verisor, cumnata, cumatru, fin, nas, nepot, vecin, fost coleg de liceu, vara de a doua, consatean) care sa ocupe (onorific in cazul fericit in care nu isi baga nasul prin „etichete”) functia de responsabil de marketing. Ca oricum la marketing se pricepe toata lumea, iar rezultatele sunt vizibile in toata piata romaneasca. Care seamana cu un balci de provincie, din acela cu tiribombe, ciunga si vata pe bat, in materie de promovare si branding. Cu mici exceptii. Bine si mai grav e cand platesti pe cineva si iti scoate „opere alese” ca cea de vineri.

Asa ca revin, inainte sa hliziti cu gura pana la urechi de afisul „elaborat” pentru Casa de Vinuri Cotnari (sau dupa, ca merita ce e drept) aruncati un ochi si in ograda proprie. Pentru ca pana la urma, Cotnari este o Romanie in sine, la o scara mai mica.

Si stiti ce e mai trist? Ca a existat la un moment dat o perioada in care cei din Franta intrebau curiosi de soiurile si vinurile de la Cotnari. Asa cum se vede din scrisoarea de mai jos pe care am dezgropat-o dintr-un raport din 1899 privind starea viticulturii romanesti si la care o sa ma mai refer in urmatoarele saptamani pentru ca prezinta o suma de informatii interesante si ciudat de actuale.

Oricum nu cred ca o sa ajungem prea curand acolo, cu afise de genul celui de vineri sau cu practici de marketing „folcloric”. Sau cu „folcloriste”, cum vreti sa o luati.

Chiar sunt curios daca scrisoarea de mai jos (si nu cred ca este singura, mai sunt prin arhive probabil o groaza de acest gen) merita atentie, expunere si promovare la fel ca o herghelie de caluti care alearga pe un camp inverzit. Sau ca un Turn Eiffel inconjurat de vrejuri si eoliene.

Asadar, gratis, servita pe tava, ca la botul acestui simbol nobil care este calul, sa vedem daca stie cineva ce sa faca cu ea:

Tags: Cotnari, Feteasca Alba, Marketing, Promovare

Trackback URI | Comments RSS