Jan 13 2014

Divagatii despre o rata…sau cum sa “furi” o piata!

Published by at 8:00 AM under Diverse,Marketing,Opinii

 

In urma postarii de vineri care a facut furori adunand mai multe vizualizari decat orice post pe care l-am scris pe blog (foarte interesant ca a detronat podiumul detinut de  postarile despre Jidvei, Cotnari, Murfatlar, Sange de Taur, etc.) m-am gandit sa  aprofundez un pic fenomenul din spatele vinului respectiv si sa va impartasesc viziunea mea (nu tocmai roz, recunosc) despre viitor.

 

Ce m-a determinat sa insist cu chestia asta este o informatie pe care am gasit-o ulterior pe un site din Belgia, care apartine grupului Delhaize si care prezinta vinurile aflate in oferta respectivului lant comercial, care pot fi achizitionate si online. Pentru cine inca nu stie, Delhaize egal Mega Image la noi.

Pe site-ul respectiv pretul vinul despre care v-am vorbit vineri este fix 3.69 €. Adica in jur de 17 lei. La noi este 8.99 lei, deci aproape la jumatate. Sub pretul de cost/achizitie nu poate sa fie pentru ca ar fi acuzati de dumping si concurenta neloiala.

Dar de ce il vand mai ieftin la noi? Probabil pentru ca este o politica deliberata de adaptare la puterea de cumparare a pietei locale. Si de a a cuceri/ocupa un segment de piata. Se stie ca la noi pragul psihologic de cumparare este de 10 lei. Daca poti sa oferi calitate sub pragul acesta, joci pe un segment de piata urias cu un potential enorm. Si atentie: pretul la care a listat Mega Image Romania vinul respectiv nu este  9.99, este 8.99…

 

La fel au facut-o si cu cel din recolta 2011, o fac si cu 2012, nou aparut pe rafturi. Este o atitudine clara, constanta si deliberata. Nu este promotie, este politica lor de pret…

La pretul respectiv, comerciantul amintit renunta la o parte importanta din marja proprie, pentru a face volum. Pe scurt, fac cultura consumatorului roman de vin pe banii lor. Bine, nu va ganditi ca sunt organizatie de caritate, scopul final este acela de a creea o piata de consum, de a fideliza consumatorii, de a-i obisnui cu un gust si o marca. Si apoi de a „exploata” comercial piata respectiva. Este un fel de civilizare a (v)estului salbatic…

Repet: la noi cultura de vin a consumatorilor o fac marile lanturi comerciale! Nu producatorii, blogurile, revistele de specialitate sau mai stiu eu ce initiative punctuale ale vreunui producator/importator. Noi practic ne jucam cu lopetica in nisip…si ne credem formatorii de opinie. Dar sa fim realisti, relevanta in Romania o dau volumul si puterea de penetrare a pietei.

 

Mega Image

Credit @www.finantistii.ro

Apoi este foarte interesat ca respectivul magazin are la raft si o gama destul de larga de vinuri romanesti, unele chiar cu etichete proprii, create special pentru ei. Clientul poate cumpara si poate face diferenta. Il pui practic in fata evidentei: asta avem de la producatorii romani si atata costa, asta va putem oferim noi la pretul acesta. Ce alegi? Nu ii zici ca e mai prost, mai bun, mai frantuzesc, etc…il lasi sa isi dea singur seama. Puterea exemplului si a antagonismului. Scenariu simplu, de gen „good cop, bad cop”…

Strategia de mai sus este aceeasi pe peste tot nu s-a particularizat ceva la piata romaneasca pentru ca suntem noi deosebiti. La noi in schimb capata un aer apostolic in ochii consumatorilor. Acestia vor considera la un moment dat ca lanturile comerciale ne-au salvat de vinul autohton scump si prost si au democratizat vinul bun si ieftin. La fel cum sa intamplat cu mii de alte produse.

 

Doar ca ei nu fac nimic diferit, special sau altruist pentru piata autohtona. Ceea ce face ca aceasta miscare sa para benefica consumatorului roman este modul in care ai nostri producatori/comercianti/importatori au tratat (si inca trateaza) piata interna si consumatorul roman. Adica ca pe o adunatura amorfa de prosti, ignoranti in materie de vin, numai buni de “muls” fara sa oferi nimic in schimb. Celebrul concept romanesc al „Fazanului”, „Muflonului”, etc. Urmare a acestei atitudini putini producatori sunt acum macar in situatia de a reactiona la o invazie de vinuri straine si corecte, dapoi sa supravietuiasca.

 

 Dar stati linistiti, ca nu este nimic nou si nu are nimeni ceva personal cu vinul romanesc. It’s just business! Ne-am pus singuri intr-o pozitie in care ne oferim pe tava piata interna celor din afara. Chestia asta s-a repetat de nenumarate ori in „n” alte domenii. Scenariul a decurs la fel, actorii au fost cam aceeasi si finalul intotdeauna previzibil si implacabil: preluari ale firmelor romanesti de catre producatorii straini. Si intotdeauna au urmat lametarile alor nostri cum ca „ne-au cumparat strainii” si suntem la mana lor. De fapt daca stam sa ne gandim e numai un amarat de transfer fortat de “business know-how” si civilizatie. Noi nu am fost in stare sa o construim singuri, pana la urma trebuie sa ne “civilizeze” cineva, chiar si cu forta.

 

Wine Supermarket

Credit @www.webflakes.com

La ora actuala, in domeniul vinurilor, lanturile de magazine se muta spre o pozitie in care au painea si cutitul. Daca pana acum se multumeau sa lucreze cu producatorii autohtoni si sa isi incaseze linistiti taxele de raft si marjele, acum vor sa isi asigure si sursele proprii de vin ieftin si corect din import. De ce fac asta? Pentru ca noi nu am fost in stare sa le dam asa ceva si s-au cam saturat sa astepte.

 

S-ar putea in viitor chiar sa spuna stop vinurilor romanesti sau vor cere niste taxe de listare atat de „interesante” incat le vor face necompetitive fata de brandurile si importurile proprii. Si atunci va fi macel. Dar deocamdata trebuie sa vireze incetisor si cu binisorul consumatorul de pe produsul romanesc, pe cel din afara. Iar asta deja se intampla. Alor nostri li se fura efectiv piata de sub nas. Culmea ca unii inca nu isi dau seama de asta…

 

Ulterior vor ataca si segmentele „premium”, dar spre deosebire de noi, ei lucreaza de jos in sus, de la baza spre varf. Pentru ca asa se face o constructie durabila, pe termen lung. Nu construiesti piramide inversate cum am facut noi.  Faci o baza solida  de clienti, pe niveluri de pret mici si cresti usor-usor spre „premium” si produse mai scumpe.

 

De aceea spuneam vineri ca imi este frica de vinul respectiv si de ce reprezinta el. Pentru ca nu este doar o  amarata de sticla de vin corect la un pret de dumping (tinand cont de nivelul pietei autohtone). Este mai degraba o arma economica…Si cine nu vede mai departe de eticheta si de vociferari nationaliste de genul “sa fim patrioti si sa consumam produse romanesti” sincer, si-o va merita.

Retineti de la mine: patriotismul romanilor se termina in fata raftului si a portofelului gol. La nivelul nostru de venituri, nu ne permitem sa fim patrioti. Este un lux prea mare…

 

O sa inchei cu aceleasi ganduri din finalul postarii de vineri: mi-ar placea sa nu am dreptate, sa vad eu “semne” peste tot si noi sa reusim sa ne punem pe picioare si sa fie totul ok. Dar tare imi este frica ca am pierdut deja oportunitatea respectiva si “a plecat trenul din gara”. Cititi numai comentariile cititorilor la postarea de vineri…

 

20 responses so far

20 Responses to “Divagatii despre o rata…sau cum sa “furi” o piata!”

  1. Mihaion 13 Jan 2014 at 9:57 AM

    Deci, in primul rand, la multi ani!
    In al doilea rand, te rog sa nu-mi mai dai apa la moara la teoria mea conspirationista despre marile lanturi de retail, si rolul lor in comert 🙂
    Ei in momentul asta sunt in cea mai privilegiata pozitie: au cash, au controlul distributiei, au controlul cosului de cumparaturi al clientului, si au acces preferential la piata mondiala a vinului.
    Producatorii romani, in special cei care au apelat la fonduri UE si care sunt dependenti de distributia in volume mari, isi vor vedea marjele erodate constant pana la valori ridicole, pentru ca vor fi mereu challenged de preturile mai competitive din import.
    Fenomenul nu e nou, si s-a mai intamplat deja la noi: veti piata lactatelor -ce actori erau in urma cu 10 ani, si cine controleaza acum.
    As merge un pas mai departe, si as spune ca prevad intr-un viitor oarecare, ca marile lanturi de retail vor ajunge sa cumpere suprafete de vie ori crame intregi, pentru a nu trebui sa renegogieze contracte an de an. Din nou, s-a intamplat deja pe piata lactatelor.
    Traiasca comertul de masa!

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @Mihai, Multumesc Mihai!
    Da, am aceesi impresie si “semnele” sunt acolo pentru cine se uita atent si alege sa nu le ignore.
    Sunt curios doar cat de accelerat va fi fenomenul. Pana la urma insasi aparitia marilor lanturi de retail la noi a insemnat acelasi lucru: moartea comertului local. Care mai incolo de buticul de la coltul blocului nu a fost in stare sa se dezvolte.
    Pana la urma asta este viitorul…”welcome to the Borg, resistance is futile”

    [Raspunde]

  2. lucianon 13 Jan 2014 at 11:39 AM

    Daca Delheize au chef de joaca se pot distra pe termen lung cu noi. Acum, sincer nu m-ar deranja deloc o avalansa de vinuri ieftine de pe mapamond. Iar pe site au urmatoarea oferta de vinuri sub 5 euro:
    – 98 vinuri rosii incepand de la 1.49 eur
    – 68 vinuri albe incepand de la 1.05 eur
    – 14 vinuri roze incepand de la 1.89 eur
    – 09 vinuri spumante incepand de la 2.79 eur
    Evident ca au si vinuri de 1000-2000 eur dar nu asta ne intereseaza. Presupun ca la dimensiunea grupului una sau mai multe podgorii chiar le apartin si controleaza totul, de la productie pana la vanzare.
    In mod sigur cei deranjati de vinul ieftin vor fi producatorii romani care isi vor da jos chilotii si la figurat si la propriu. Pentru ca Mega tocmai au incheiat anul 2013 cu 296 magazine deschise (Mega Image, Shop & Go si AB Cool Food) iar in 2014 urmeaza sa deschida alte cca 100. Va fi extrem de greu sa te bati la raft cu oferta concurenta. La acelasi pret, macar din curiozitate si tot cumperi un vin strain cu o eticheta elaborata in defavoarea unuia romanesc. Ce te faci cand vinul strain e mai ieftin si mai bun!? It’s payback time!

    Problema se amplifica, pentru ca sunt mai multe lanturi de magazine in Romania. Iar globalizarea imbraca multe forme. Daca intri intr-un magazin de aici si intr-unul din Bulgaria, Ungaria, Austria vei gasi aproape aceleasi dulciuri, sucuri, marci de lapte, de bere, etc. Am vrut sa cumpar din Bulgaria niste nectar, gemuri, biscuiti, caramele – chestii pe care le cumparam cand eram mic… N-am gasit. Produsele autohtone au disparut. Mihai mai sus a observat fenomenul pe piata lactatelor. La fel este piata berii. Si multe altele. Cu vinul parca e ceva mai delicat, terroir, an bun, etc. Dar daca-l privesti ca o marfa atunci fenomenul se va repeta. Fondurile de investitii nu au sentimente. Totul se vinde si se cumpara la fel. Intai apar niste baieti tineri cu costume slim, cu serviete si laptop-uri care fac o evaluare…

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @lucian, Asa e Lucian…daca vor sa se joace cu noi o pot face lejer.
    Apoi la vinul ieftin, adresat maselor, partea cu terroir-ul si etc. nu se aplica. Acolo vinul ia forma unui simplu produs si se supune mai abitir celebrului raport pret-calitate.

    [Raspunde]

  3. Petruon 13 Jan 2014 at 1:35 PM

    http://fr.delhaizewineworld.com/F-10002-vins/P-21418-les-truffiers La noi asta este 13.99 , langa ratusca il gasiti. Nu comentez, doar constat.

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @Petru, Rata e mai buna decat porcul…si in cazul de fata si mai ieftina..:D

    [Raspunde]

  4. lucianon 13 Jan 2014 at 2:55 PM

    Care ar fi armele de aparare si contra-atac? La prima vedere scaderea pretului, promotii (discounturi) si multa promovare.

    Daca astea vor fi armele noastre atunci batalia e pierduta din start. Din pacate sunt arme cu care s-au confruntat cu mult inaintea producatorilor nostri. Cei de afara stiu sa faca spectacol mai bine decat ai nostri si au un arsenal mai mare astfel ca vor fi cu un pas inainte. Pe segmentul de distributie batalia iar e inegala pentru ca distributia e deja in mana strainilor. La pret au castigat deja. Apocaliptic….Pe termen scurt urmeaza scaderea vanzarilor, reorganizare financiara, faliment, nu ne vindem tara; apoi ne vindem tara, dar pe bucati, management strain, etc

    Singura arma cu care poti castiga batalia e calitatea. Cine va scoate primul “supertoscan” romanesc va castiga si respectul concurentilor si batalia. Pentru ca ulterior isi va permite orice strategie de piata.

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @lucian, Suntem departe de calitate si de comunicarea ei corecta din pacate…
    Cu o floare (2-3 producatori) nu se face primavara!

    [Raspunde]

  5. Alexon 13 Jan 2014 at 10:17 PM

    interesant pretul pentru acel vin Pays Dóc, la 8.99 lei nu poti cere mai mult dar nu sunt de acord ca vinul s-ar vinde mai scump; l-am comparat cu un Maiastru CS de la Oprisor pe care l-am cumparat cu 11 lei din Cora la oferta si e diferenta foarte mare in favoarea lui Maiastru, intr-adevar pretul corect este cel de promotie din pacate.
    Va recomand ceva ieftin si bun de la Katarzyna si anume Twins Cs+Cs la vreo 30 lei, il gasiti la Real

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @Alex, Pretul la Maiastru este bun, dar atentie, a fost la promotie. Cel frantuzesc nu este la promotie, este pretul “de linie”.
    Acum vreun an am prins “Sfintii’ de la Oprisor cu 15 lei in Carrefour. ..:) Asta da promotie si pret bun…

    Dap vinurile bulgaresti stau mai bine ca ale noastre la RPC, am vazut si eu ceva de la Katarzyna prin Real.
    Nu l-am incercat pe cel de sus, dar ce am baut de la ei au fost vinuri corecte…

    [Raspunde]

  6. Cristian. E.on 14 Jan 2014 at 9:10 AM

    Eu o sa dau si o tura prin Cora ce apartine tot de Delheize. In Bucuresti mai sunt doua: la Lujerului (Armata poporului) si in Pantelimon (Granitu). Ambele sunt hypermarketuri…Daca exista si in Pitesti, vezi ca au o oferta mult mai mare…In Mega Image depinde de magazin, unele sunt mai mari, altele mai mici, dar marea majoritate sunt la parterul blocului. Chiar acum o luna erau niste tineri ce faceau o cercetare de marketing la iesirea din magazin si printre intrebari era una gen “Ce produse ati vrea sa fie mai multe la raft”…am raspuns “vinuri”…(cred ca eram primul ce ceream asta ca de obicei al noi se cere mancare la greu)…

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @Cristian. E., Da, noi avem doua Mega Image “mari” in Pitesti si vreo 4 parca de “bloc”.
    Cora nu avem (inca) in Pitesti…
    Atentie ce ceri ca or sa te ia de betiv…:D

    [Raspunde]

    Cristian. E. Reply:

    @Dan Micuda,

    hahaha, da la asta nu m-am gandit..
    Referitor la pretul practicat pe 2014 de productorii autohtoni si tinand cont ca de la 1 Ianuarie s-a liberalizat importul din Moldova, pretul nu va scadea din contra. Am cittit un interviu cu consilierul de la Cotroceni pe probleme de agricultura Dl. Radulescu (domeniile urlati) care spunea ca pretul vinului la raft in 2014 nu va scadea ca avem surplus de productioe ci din contra va creste pentru ca si asa pretul la vinul romanesc este deja foarte ieftin…”Sic transit gloria mundi”…si uite asa se inventeaza tot felul de motive indiferent daca stocurile sunt pline se tine cu dintii de pret…Ce vom face? vom bea numai “rata” la 8.99? Mai exista comenzile online din afar s vanarea de promotii…sa vedem ce o sa fie..
    http://www.recolta.eu/culturi-vegetale/viticultura/productia-de-vin-din-romania-va-creste-cu-64-in-anul-agricol-2013-2014-24051.html

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @Cristian. E.,Cu declaratii de genul asta suntem obisnuiti…pe principiul asta pretul la vinul romanesc nu va scadea niciodata si va creste de-a pururi.
    Interesant cine o sa il mai cumpere?

    [Raspunde]

  7. EugenFon 14 Jan 2014 at 8:36 PM

    Dupa parerea mea, pe termen lung, pretul vinului romanesc va scade. Va mai dura ceva timp. Suntem in UE doar de cativa ani iar piata la noi este inca una salbatica. Legile de piata adevarate (dure) ale UE ne vor obliga in cele din urma sa intram pe un fagas de normalitate. Cum spune dl. Dan mai sus: cine nu se va adapta va fi “inghitit” de marile lanturi comerciale.

    P.S. Ca tot vorbim de vinul frantuzesc: am luat de la Carrefour o sticla de Beaujolais Nouveau 2013 (mis en bouteille par Louis Vincent), alcool 12%, la un pret 18,90 ron. Vinul a fost bun, corect facut, foarte tanar, cu arome de fragi, lejer, foarte baubil. Motivul achizitiei a fost ca doream un vin mai slab alcoolic. Ma saturasem de vinurile tari. Intrebare mea este: exista vreun vin romanesc asemanator ? Daca nu exista, de ce?

    [Raspunde]

    Dan Reply:

    @EugenF, Exista Floare de Toamna de la Vinarte pe rosu in acelasi stil (sunt facut cu maceratie carbonica, nu cu fermentatie clasica). Bine Floare de Toamna e “terminat” cu fermentatie clasica si nu e la fel de fructata si usor ca un Beaujolais Nouveau “clasic”dar e bun. Problema e ca se gaseste mai greu ca nu fac foarte mult si il dau repede.
    Pe alb, mai are Liliac, Young Liliac, ceva cu rest de dioxid, bun si acela dar scumpicel.

    Bine si Beajolais ala e scumpicel..prin Franta pretul mediu e in jur de 2-3 € la asa ceva. Mai scump daca e vreun producator cunoscut, dar la noi nu ajunge asa ceva si oricum cei seriosi nu prea fac Nouveau..:D

    [Raspunde]

    EugenF Reply:

    @Dan, Multumesc. Este exact ce mi-am inchipuit. La rafturi in supermarket-uri nu se gaseste vreun echivalent.

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @EugenF, Pai strugurii nostri merg toti la “premium”…noi nu facem “posircute” de astea..:D

    [Raspunde]

    EugenF Reply:

    @Dan Micuda, Pacat. In Italia, la masa de pranz multi italieni beau cate un (sau doua) pahar de vin (mai slab alcoolic) si apoi se intorc cu masina la munca. La noi daca bei un pahar de vin romanesc (ceva mai de calitate) ti se cam termina ziua de munca.

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @EugenF, si in Franta si Spania e cam la fel. Bine in ultimii ani a mai scazut obiceiul asta, dar inca se mentine.
    Noi folosim in general chestii mai grele, mai alcoolice. Si o luam de la micul dejun…de fapt il inlocuim..:D
    Acum serios, vinurile romanesti sunt chinuite in mod nejustificat de orgoliile proprietarilor.

    [Raspunde]

Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply