Asa cum v-am promis in ultimul post, „I’ll be back!” …with details.

Am ajuns in Macon joi pe la ora 14 dupa ce schimbasem deja doua avioane si cam tot atatea trenuri; vreme clasic burgunda pentru perioada aceasta a anului. Adica ploi si frig. In profunda antiteza cu starea mea de spirit. Trei zile am fost ca in cantonament, cursuri in engleza de la 8 la 20 cu pauza de pranz la cate un restaurant local. Formarea s-a tinut la liceul cu profil viticol din Davaye, intr-o sala special amenajata pentru degustari, cu mobilier perfect alb, geamuri pe toata lungimea si latimea incaperii,  sistem de ventilatie performant si posturi de degustare dotate cu chiuvete si lumina individuala. Foarte profi.

 Locatia se afla in mijlocul viilor burgunde, mai precis in apelatiunea Saint-Veran; la vreo 500 de metri de noi incepea mult mai celebra Pouilly Fuisse.  Am vazut o vie care avea vreo 3 randuri in Saint Veran si restul in Pouilly Fuisse. Si desi este vorba practic de aceleasi plante, se fac doua vinuri diferite, cu AOC-uri diferite si bineinteles cu preturi diferite. Dar divaghez.

Din pacate datorita programului incarcat nu am apucat sa vizitez Burgundia. Cel mai rau imi pare ca nu am ajuns la Beaune, unde se tinea celebra licitatie anuala Vente de Hospices de Beaune care da tendinta preturilor pentru vinurile din Burgundia in anul respectiv. Se pare ca s-a desfasurat destul de bine si fara mine; din ce am inteles preturile au fost peste asteptari, desi recolta a fost una sub asteptari. Multi spuneau ca incet-incet se simte un aer chinezesc si aici. Sa revin…

Am fost o grupa destul de mica, de cinci persoane (trei francezi, un chinez si eu) ceea in parte a fost destul de bine pentru ca am avut vin la discretie sa retestam si sa revenim la anumite probe ca sa putem face comparatii.

Cursul a fost prezentat de catre Godfrey Spence, cu experienta de aproape treizeci de ani in domeniu si de mai mult de zece ani formator WSET la Londra. Desi vorbeste cu o dezinvoltura dezarmanta cam despre orice vin ai putea aduce in discutie, specializarea sa sunt vinurile fortifiate fiind considerat unul dintre cei mai buni specialisti in domeniu din lume. De fapt una dintre cele doua carti de referinta cu privire la vinurile de Porto este scrisa de el.

Participa in mod constant in juriu de ani buni la concursurile mari din UK (IWC, IWSC si Decanter). Despre ele chiar am schimbat cateva vorbe: pe scurt si acolo e cam aceeasi treaba ca si la noi, unele sunt mai serioase, altele mai “facile” dar toate se sprijina pe banii de la producatori si din “trade” (adica din industrie).  Oricum impactul lor asupra vanzarilor si a publicului s-a diminuat mult in ultimii ani, fiind la momentul actual percepute mai mult ca un instrument de imagine si relatii publice, decat ca unul de impulsionare efectiva a vanzarilor. Dar sa revin…

Au fost asadar trei zile cu cate opt ore pe zi de degustari (offcourse cu pauze) in care am trecut prin vreo 70 de vinuri pe sistemul: prezentarea regiunii, a soiurilor, a practicilor viticole si oenologice, iar apoi sa vedem cum influenteaza toate acestea produsul final, vinul.

In aprecierea fiecarui vin se merge strict pe tehnica Systematic Approach to Tasting preluata de la Institute of Masters of Wine (de fapt foarte multi MW predau cursurile pentru WSET Level 4 Diploma, iar cei care se inscriu pentru Master of Wine este obligatoriu sa detina diploma WSET sau sa dovedeasca experienta similara si relevanta in domeniu).  La sfarsit trebuia fiecare sa spunem un pret pentru vinul pe care tocmai il degustasem; practic in ce categorie era incadrat si implicit sa evaluam un RPC pentru vinul respectiv.

Apoi scalele de evaluare nu sunt cu puncte (punctele sunt menite doar consumatorilor, mi s-a transmis), ci se evalueaza in sistemul pe care il folosesc si eu acum: Slab, Acceptabil, Bun, Foarte Bun si Excelent.  Asa ca m-am adaptat foarte usor.

Au fost cateva vinuri deosebite. Am gasit vreo doua Chardonnay-uri baricate care chiar mi-au placut, desi nu sunt un fan al stilului, un Cabernet de California, un Riesling, ceva italiene si bineinteles vreo 3 Pinot-uri foarte bune, produse in trei zone diferite, dar care erau cu adevarat Pinot-uri. De fapt au fost putine vinuri care sa nu capete calificativul „Foarte Bun”, dar cu adevarat interesant era posibilitatea  de a face comparatii intre zone, stiluri, niveluri de calitate si de pret.

Despre comparatia cu Romania o sa va vorbesc intr-un post separat. Asa cum probabil banuiti nu este tocmai de bun augur. Si nu ma refer la nivelul calitatii vinurilor. Nu! Avem vinuri romanesti care pot face fata fara probleme celor din afara. Chiar destul de multe. In alta parte sunt problemele noastre. Apropo le-am dus o Purpura Valahica sa vad ce parere au despre ea. Au fost cateva reactii interesante despre care o sa va povestesc.

Apropo de vinul romanesc, am vazut ca s-au afisat rezultatele la Premiile de Excelenta Vinul.ro.  Eu unul as fi curios sa vad toata lista vinurilor care au participat in concurs si punctajele pe care le-au obtinut, chiar daca nu au luat nici o medalie.

Stiu, stiu, nu se obisnuieste sa se publice asa ceva. Si in afara este la fel… Dar daca pasionatul de vin stie care sunt cele mai bune vinuri participante, ar fi de asemenea util de stiut si de care sa se fereasca in comert. Oricum salut pozitia lui Cosmin care a publicat pe blog punctajele complete pe care le-a acordat in cadrul concursului.

Cam asta ar fi pe scurt, povestea celor trei zile. Probabil  in martie voi reveni pentru examen, care mai mult ca sigur il voi sustine cu un Master of Wine. Sper sa am ceva timp atunci sa vizitez si zona.

P.S. O sa va prezint si cateva din vinurile degustate la curs care mi-au atras atentia. Sa ma gandesc intre timp cum sa le organizez mai bine  ca sa nu ne prinda Pastele…:)

Tags: Burgundia, Franta, Godfrey Spence, Macon, WSET

Trackback URI | Comments RSS