Sep 12 2013
Red Obsession! Sau cum a fost sacrificat “terroir”-ul bordelez pentru infratirea cu marele popor chinez. Plus o tusa autohtona la final…
Ca un “winegeek” ce ma aflu am vizionat ieri, dupa recomandarea lui Nicusor de pe Facebook, noul documentar despre vin aparut pe piata: Red Obssesion. Care, asa cum spune si titlul se ocupa cu obsesia chinezilor (red, get it? ) pentru vinul rosu (sic!) din Bordeaux.
De la bun inceput va spun ca merita sa il vedeti. E unul dintre cel mai bine filmate documentare despre vin din cate am vazut. “Distributia” este una de zile mari: proprietari si CEO ai marilor chateau-uri din Bordeaux, titanii criticii de vin (Jancis, Oz Clark, Parker, Bettane), reprezentati ai marilor comercianti, degustari en-primeur de Cheval Blanc si Yquem, etc. “They went all the way this time.” Plus Russell Crowe (remember Gladiatorul? :D) care sa va povesteasca “povestea”.
Pe scurt s-au investit ceva bani si efort de PR in toata afacerea si asta se vede. Am depasit etapa de filme de documentare gen Mondovino cu buget redus, filmate cu camera pe umar, alergandu-i pe Michel Rolland si pe Aime Guibert prin vie. Apropo, Rolland nu a mai apucat distributia de data asta, semn ca deja se joaca la un alt nivel.
Asadar, fara sa va stric placerea vizionarii cateva scurte observatii personale:
- Este un film de cvasi-PR care incearca sa explice relatia amoroasa dintre noii imbogatiti chinezi si marile chateau-uri bordeleze. Eu am avut un sentiment ca se poveste o relatie dintre o doamna din inalta societate franceza (baroneasa, marchiza sau contesa) si un tanar cu bani, dar fara titlul. Si cumva se intampla ce s-a intamplat de secole in Franta: se cumpara titlul cu bani.
E interesat sa ii vezi pe celebrii proprietari de Chateau-uri explicand cvasijenati ca nu stiu nici ei ce sa faca cu cererea asta uriasa venita din China si ca sunt cumva “victimele” conjuncturii.
De cealalta parte avem de exemplu un producator de vibratoare din China, cu o imagine demna de filme wuxia, care declara senin ca are sticle de Lafite peste tot prin casa, inclusiv in baie. Apropo, posterul filmului il intruchipeaza chiar pe el, in mijlocul comorii din pivnita personala. Oricum este un sentiment de coniventa si business studiat care transpira din toti porii personajelor si prin toti peretii cramelor ultramoderne.
- O chestie care m-a socat de-a lungul filmului este ca nici un personaj din Bordeaux nu mai vorbeste de terroir. Decat la modul pasager: “Da, bine, avem SI terroir”. In schimb toti vorbesc de traditie, istorie, etc. Se pare ca francezii incep sa se adapteze la asaltul nerusinat al Lumii Noi asupra termenul de terroir (cine nu are terroir acum? Intrebati numai la orice degustare de pe la noi) si incearca sa se repozitioneze mai sus. Adica acolo unde sa nu poata fi atinsi: noi avem istorie, traditie, suflet, savoire-faire, “e in ADN-ul nostru sa facem vinuri”, etc Interesat!
Mi-a ramas in mine ce spune Thomas Duroux, CEO Chateau Palmer: “ Producem vin aici de 400 de ani. Deci este foarte important sa intelegi istoria acestui loc, sa ii intelegi identitatea. Atatea generatii s-au ocupat de Chateau inaintea mea si asta o simt in fiecare zi. Nu e doar o chestiune de terroir cum ii spunem in Franta, ci mai degraba de o bucata de istorie, un suflet, un stil, un DNA”
Si cam toti spun acelasi lucru…:D Nu ca cele de mai sus nu ar face parte din conceptul “largit” de terroir, doar ca au decis mai nou sa le scoata cumva in fata si sa treaca pe planul doi chestiile care pot fi imitate, macar si declarativ.
- Asa cum banuim cu totii, chinezii habar nu au de traditia, istoria si terroir-ul bordelezilor. Si nici macar nu ii intereseaza. Ei (re)cunosc doar branduri si etichete. Si atat. Si asta contrasteaza flagrant cu “pasiunea” cu care bordelezii isi recita mantra. E cumva din categoria: “Nu, nu ne-am culcat cu inculpatul. Dar de unde aveti banii? Nu mai stim nici noi ce sa facem, spuneti-ne voi, clientii nostri de o viata pe care v-am lasat cu ochii in soare…”
Per ansamblu, eu am avut un sentiment de telenovela bine filmata, in care o doamna trecuta bine de prima tinerete, (adica establishmentul din Bordeaux) isi insala de vreo 2-3 ani sotul de aceeasi varsta, cu care a avut o casnicie fericita timp de vreo 40 de ani (adica pietele traditionale: SUA, Marea Britanie si chiar Franta) cu un june tanar si viril, dar cumva superficial, care ii face avansuri din ce in ce mai fulminante. Totul pentru niste avantaje financiare considerabile. Iar explicatia doamnei in cauza suna ceva de genul “C’est la vie!”. Ce poate fi mai frantuzesc de atat?
De aceea va spun, cautati-l, gasiti-l si urmariti-l. Pe langa faptul ca este foarte bine filmat, este facut indeajuns de “politically correct” incat sa multumeasca pe toata lumea. Chestie destul de dificil de realizat daca tinem cont ca vorbim despre francezi, chinezi …si vin!
Chiar sunt curios sa aflu cum o sa vi se para…asa ca va astept cu feedback… 😀
P.S. I: Privind amuzat ce flip-flap-uri face crema vinului din Bordeaux pe langa chinezi, m-am intrebat involuntar ce l-o fi apucat pe un nene de la noi sa zica acum vreo 2 ani ca “noi nu avem nevoie de banii chinezilor”. Ahhh, am uitat era an electoral..:D
P.S. II: Daca tot suntem la capitolul asta, domnul presedinte face demersuri sa bage mortu in casa producatorilor romani de vin. Adica sa le faca viata mai palpitanta si un pic mai concurentiala. Ca tot e loc destul pe piata…
Cred ca s-a sesizat si dumnealui cat de scump e vinul autohton si a zis ca asa nu mai merge..:D
