Aug 15 2013

“A band called Death” sau cum alege industria ce si cand ascultam (si bem)

Published by at 8:00 AM under Diverse,Opinii

 

Daca postul de fata va creaza o senzatie de déjà vu este din cauza subiectului. Care are o legatura tangentiala cu vinul.  Senzatia vine din faptul ca probabil acum cateva luni citeati la George pe blog despre un documentar aproape incredibil: un muzician necunoscut in USA devenise intre timp si fara sa stie, o legenda in Africa de Sud.  Era un fel de festa pe care destinul ti-o poate juca la un moment dat.  Si care poate ajunge oricand subiect de documentar.

Dar pana la urma cate chestii de genul asta se pot intampla in domeniul muzicii unde lucrurile par destul de bine documentate si asezate? “What are the odds” vorba americanului?

 

Eh, se pare ca nu este un caz singular.  Si in nici un caz ultimul documentar la granita dintre “reality show” si “surprize, surprize” pe aceasta tema.

o-A-BAND-CALLED-DEATH-570Povestea de astazi suna asa: pe la inceputul anilor ‘70 trei frati de culoare din Detroit (David, Bobby si Dennis Hackney) decid sa infiinteze o formatie. De R&B. Pana aici nimic mai banal: Black & R&B “it’s a clasic”.

 

 Numai ca dupa ce au vazut un concert al lui Alice Cooper orientarea muzicala a acestora se schimba brusc spre stilul hard rock. Ca si denumirea formatiei, aceasta transformandu-se din “Rock Fire Funk Express” in “Death”. Muzica era cumva avangardista pentru perioada respectiva, dar cativa producatori sunt de acord sa le scoata un prim album.  Cu o singura conditie: sa schimbe numele formatiei. “Death” pur si simplu nu era destul de comercial pentru perioada respectiva. Ba din contra.  Mai ales pentru o trupa de negri care cantau un rock destul de agresiv pentru vremurile acelea.

 

Bineinteles ca cei trei refuza sa schimbe numele formatiei, care dealtfel facea parte dintr-un intreg concept, etc, etc. Si bineinteles ca sunt refuzati pe rand de mai toate casele de productie. Intre timp, dupa ani de interminabile refuzuri, se muta din Detroit in Vermont si se apuca sa cante gospel-rock sub o alta denumire. Unul din frati (David, cel care a avut ideea cu Death) se intoarce in Detroit in 1982 si moare in 2000, in total anonimat.  Ceilalti doi se apuca sa cante reggae (care era mai comercial), se insoara, au copii, se angajeaza (unul ca ingrijitor de noapte la un liceu), viata merge inainte…

 

Fast forward 30 de ani: Unul dintre cantecele scoase la inceput in editie extrem de limitata, mai mult demo, ajunge un mare succes in underground si printre colectionari, vinilul  vanzandu-se cu 800 de dolari pe Ebay. Unul dintre cei trei fii ai unuia dintre membrii formatiei aude cantecul devenit celebru la petrecerile underground si isi da seama ca e vocea tatalui sau.

Intre timp “establismentul”  se trezeste in admiratie si isi da seama ca “The Ramones” au fost de fapt precedati de catre cei de la “Death” ca stramosi au punk-ului. Mai departe povestea este simpla si previzibila: concerte, articole in NY Times, reunirea formatiei, o noua formatie cu juniorii in componenta, etc..etc Si bineinteles un documentar aferent pe care va sfatuiesc sa il cautati si sa il vizionati. Pentru ideea in sine  (pe care oricum v-am cam spus-o eu mai sus), dar mai ales pentru atmosfera, pe care imi este imposibil sa v-o redau.

 

Dupa  povestea cu Sugarman chestia de mai sus chiar te pune pe ganduri cu privire la ceea ce stim si este genaral acceptat despre un domeniu sau altul. Si mai ales ce influenta au marile case de discuri si piata in general, asupra culturii, perceptiei generale si selectiei “naturale”  a invingatorilor si invinsilor dintr-un anumit domeniu.

 

Cu siguranta in mod similar exista mii de vinuri excelente ramase necunoscute sau trecute cu vederea, pentru simplul motiv ca la momentul la care au fost produse, fie nu erau sau nu sunt intr-un stil corespunzator vremurilor, fie nu aveau o prezentare comerciala, fie nu proveneau de la un producator recunoscut, cu imagine si renume.

 

De aceea de cate ori am ocazia sau cand cineva ma intreaba ce vin sa ii recomand ii dau un singur sfat: cauta, experimenteaza, traieste, fii curios. Undeva acolo sunt sigur ca exista vinuri extraordinare pe care “establismentul” si “mainstream”-ul pietei a ales la un moment dat sa le marginalizeze din varii motive. Si care abia asteapta sa fie descoperite!

 

2 responses so far

Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply