Jul 03 2013
Eternul Languedoc confirma din nou: Mas de Cabres Terres d’Asperes 2010
Va povestesc astazi despre un vin din Languedoc, eterna regiune franceza furnizoare de vinuri cu RPC-uri redutabile. Vinul de care va voi vorbi mai jos este un exponent perfect al Languedoc-ului generic, destinat consumului de zi cu zi si de o corectitudine dezarmanta.
Se numeste Terres d’Asperes, este produs de catre Mas de Cabres si este editia 2010. Cupaj de Grenache si Syrah, fara clasicul Mouvedre care ar fi adus si particula “M” in ecuatia de tip telefonie mobila GSM. Mai multe despre producator si filozofia acestuia puteti afla vizionand si filmul de aici despre vinul varf gama al domeniului: La Draille.
Asadar:
Aspect (Culoare): rosu inchis, visiniu, tanar, usor opac si sters probabil datorita filtrarii lejere
Nas: Intensitate medie cu senzatii directe, preponderent fructate, fiind reprezentat atat spectrul rosu (cirese, capsuni, visine) cat si cel negru (coacaze, mure) plus tuse de ierburi provensale uscate. Baricul invoca note usor vanilate, de cacao cu lapte si ciocolata calda, bine integrate si neintruzive. Un nas simplu, proaspat si direct, fara complicatii greoaie si inutile.
Gust: Dupa o racire prealabila la 17-18 grade asa cum recomanda producatorul si cum cer dealtfel si cele 14 % alcool, vinul debuteaza proaspat, vioi, cu mult fruct concentrat in prim plan (visine, prune, fructe negre). Corp mediu, evolutie usor cremoasa pe palatin cu aciditate bine aspectata care mentine impresiile proaspete din debut si pe parcursul evolutiei. Alcool excelent integrat, in echilibru cu aciditatea si fructul. Tanini copti, dulcegi pe final si o nota usor verde, amaruie, gurmanda, nederanjanta, care se estompeaza pe masura ce vinul se incalzeste usor in pahar. Postgust mediu, cald, cu taninii de pe final preluand prim planul in debut, pentru ca mai apoi sa se topeasca in note dulci-vanilate, de gemuri si dulceturi de fructe.
Per ansamblu un Bun, corect, cinstit, extrem de versatil pentru asocieri culinare diverse de la tocanite de porc la chestii vanatoresti. La impresia aceasta constribuie si pretul de 6 € cu care l-am luat de pe Vinatis si la care este listat si pe site-ul producatorului. RPC Bun, in concluzie.
De altfel Languedoc-ul este renumit pentru capacitatea sa de a furniza genul acesta de “constructii” corecte de tip GSM la preturi mai mult decat onorabile. Singura problema este ca, pentru unul ca mine caruia ii place sa exploreze, in timp stilul devine destul de monoton si previzibil.
Si atunci stiu ce am de facut: trebuie fie sa schimb zona, fie intervalul de pret. Stiti cum e: intodeauna mai binele este dusmanul binelui. Dar pentru un “old reliable” la un pret decent, stiu unde sa caut.
Dar sa nu uit, ca tot v-am zis ca Languedoc-ul mi se pare ca devine monoton si previzibil: aduceti-mi aminte, ce vinuri lipsesc de pe piata noastra? Cele cinstite la preturi corecte? Sau cele machiate la preturi exagerate?
Crezi ca romanii ar cumpara acest vin, daca s-ar gasi pe piata romaneasca, avand in vedere cultura noastra saraca in acesto domeniu?
Si daca da, atunci cati? Pentru ca intervine problema importului si a cantitatii importate, si va ajunge in magazine la 18 euro ca sa faca patronul bani de dus in Grecia cat mai repede.
[Raspunde]
Dan Micuda Reply:
July 3rd, 2013 at 12:30 PM
@newyorkescu, Care Grecia? Dubai, poate…:D
[Raspunde]