Jun 19 2013
Ce bea Dubai-ul: La Planta Tempranillo 2010
Personal nu sunt un mare fan al Emiratului mai sus amintit si a ceea ce reprezinta acesta. E un fel de model american la puterea a zecea: totul grandios, totul supradimensionat, megalomanic, poleit cu aur, bling-bling.
La americani macar chestia are cumva farmec pentru ca este in concordanta si cu stilul de viata si societatea americana. American way of life. Dar cand grefezi toata poleiala Americii pe o societate din Orientul Mijlociu parca totul pare ca un Frankestein.
Water Discus Hotel Dubai
Stiu ca multi adora luxul si opulenta ridicand in slavi micutul emirat arab ca model de dezvoltare peste noapte a unui paradis in mijlocul desertului, dar toate astea au au aer de desertaciune si lipsa de substanta. De la insule construite artificial la cladiri cu n+1 etaje si partii de schii in mijlocul mall-urilor, seicii Emiratelor se pare ca au facut tot posibilul sa sfideze natura, traditia si simtul estetic.
Deja pentru Dubai, Burj al Arab nu mai este referinta. In fiecare zi mai apare cate o grozavie construita peste noapte acolo unde nimeni nu credea ca este posibil si la care toti ne uitam prin prezentari Powerpoint cu fundal sonor oriental, primite pe mail de la vreun prieten supra-entuziasmat.
La cat de repede se construieste si la cate minuni pe saptamana produce Dubai-ul, deja Burj al Arab pare “vintage”, ca un palat din secolul al XVII-lea; ceva cu aer istoric care mai are putin si trece in patrimoniul UNESCO. De altfel am auzit ca platesti intrarea ca sa il vizitezi. Probabil ca pentru unii joaca rolul de muzeu, desi eu nu vad logica in a da bani ca sa vizitezi un hotel, fie el si de n+1 stele. Bine eu nu vad nici rostul apei imbuteliate in PET pe care sa dai o caruta de bani, dar asta e alta discutie…
Probabil ca scepticismul asta pentru chestii megalomanice vine in cazul meu si din faptul ca am trait pe viu experienta unui conducator de tara cu apetenta pentru chestii mari si impresionante, menite sa socheze vestul. Nu e acelasi lucru bineinteles, dar nu imi pot reprima un sentiment de déjà vu.
In rest nu contest ca pentru multi de la noi Dubai-ul este Mecca. Este foarte “trendy” sa te duci in Dubai si daca nu ai fost macar o data acolo sa te zgaiesti la betoanele din mijlocul desertului si sa bagi nasul printe ulucile de la palatul seicului ca sa vezi paunii din gradina, practic nu contezi. Ahh si sa nu uit motivul principal de vizita a Dubai-ului: shopping-ul. Adica voluptatea de a spune ca ai apucat sa iti iei un fake chinezesc (sau un “original”, ca tot chinezesc e) dintr-un mall din Dubai. Intr-adevar este mult mai impresionant decat daca ai fi luat acelasi lucru de la chinezii din Dragonul Rosu din Voluntari.
Legatura vinului de fata cu Dubai-ul o reprezinta faptul ca este vinul casei la renumitul Burj al Arab. Se numeste La Planta si l-am primit din partea importatorului. Este produs de Crama Arzuaga Navarro din Ribera del Duero, Spania. Este 100 % Tempranillo, alcool 13.9 %. Are medalii si tot ce trebuie. Asadar:
Aspect (Culoare): Rosu inchis, de un visiniu tenebrous, opac si concentrat
Nas: Impresii intiale de baric, cu mult condiment (anason, ghimbir, cuisoare) si note de carne afumata si vagi impresii de carbune. Dansul aromelor de lemn continua cu impresii de cafea prajita si martipan ars. Fructele isi fac simtita prezenta in note coapte, gemoase, concentrate, de magiun de prune usor ars alaturi de impresii vanilate si de cocos. Un nas intens, opulent care arunca un spectru de senzatii olfactive impresionant mai ales sub aspectul lemnului. Nu este neaparat deranjant de baricat, cat extrem de incarcat.
Gust: Atac catifelat, in note primordial mentolate si de fruct supracopt, gemuri si dulceturi. Extractiv, descrie pe palatin o evolutie cremoasa, groasa, vascoasa. Aciditatea medie, evolueaza in plan secund, dar echilibreaza corect corpul. Finalul aduce tanini medii, prezenti, nisiposi si note mentolate de dropsuri verzi, ierburi aromatice si eucalipt. Postgust cald, cu remanenta medie, initial in note similare celor din final, care evolueaza treptat spre clasicele gemuri si dulceturi de fructe.
Un vin Bun, intr-un stil bogat, concentrat si extractiv. A se bea destul de racit, pe la 16-17 grade (producatorul recomanda chiar 15 grade). Personal i-as fi pus un strop de Garnacha care sa il traga mai spre stilul light si fructat.
Este evidenta insa filozofia din spatele lui si motivul pentru care este vinul casei la Burj al Arab. Este la fel de opulent si impunator in arome si senzatii concentrate ca si sus amintitul hotel. Un vin “all-inclusive” care iti creaza o senzatie de interior oriental cu perne de plus si covoare persane in care totul este moale pufos si plin de arome. Iar lemnul este omniprezent, ca aurul in fireturile broderiilor.
Prin comertul online de la noi il gasiti pe la 50 de lei, pe afara e vreo 35 de lei, un adaos normal de 50%. RPC Acceptabil pentru ce stie sa faca vinul.
