Jun 07 2013
Celebrating Friends, American Fine Wine and Delicious Seafood
Cei care imi sunt prieteni pe Facebook au aflat inca de saptamana trecuta ca am participat la un eveniment organizat de Ambasada Statelor Unite la Bucuresti, respectiv la resedinta ambasadorului de pe Kiseleff. Dupa cum bine stiti, aflandu-ne intr-o perioada de interimat in ceea ce priveste desemnarea noului ambasador SUA in Romania, gazda noastra a fost D-ul Duane C. Butcher, insarcinatul cu afaceri “ad interim” al SUA la Bucuresti.
Bineinteles a fost vorba tot de un eveniment legat de „food and wine”. Daca data trecuta am mancat American Beef (yummy), de data aceasta am avut ocazia sa aflu cu surprindere ca SUA este si mare producator de fructe de mare, in special homari (lobster). Deh, noi suntem mai obisnuiti cu lacul nostru (adica Mediterana), nu prea batem pana peste ocean.
Dealtfel filozofia americana “bigger is better” se aplica si la capitolul homari, eu unul constatand cu surprindere ca exponatele prezentate depaseau cu mult orice specimen cu care avusesem eu ocazia sa ma intalnesc pana acum pe Batranul Continent. Pozele de mai jos stau marturie, iar daca ma confruntam prin absurd cu asa ceva pe la vreo partida de pescuit, probabil ca as fi sunat la politie si apoi al SMURD pentru descarcerare din clestii bestiei.
Credit @paharnicul.winespot.ro
Asa, aflandu-ma probabil in cel mai bine pazit loc din Romania am stat linistit, asistand la demonstatia de maiestrie gastronomica e bucatarului sef de la Radisson, D-ul Bernd Kirsch care a transformat cu virtuozitate bestiile de mai sus in niste preparate culinare excelente. In afara de homari, la capitolul seafood am mai avut parte de o pisica de mare, care trecand peste glumele inerente legate de traduceri si preluari lingvistice, a avut un gust sublim.
Apoi, in afara de homarii pe steroizi de mai sus, vedeta evenimentului a constituit-o merisorul. Ce e ciudat e ca eu habar nu aveam ce inseamna merisor, daca m-ati fi intrebat v-as fi spus ca e un mar mai mic. In schimb stiam perfect ce este si cu ce se mananca „cranberries”. Care in trecat fie spus e acelasi lucru cu merisorul. E un fel de “lost in translation” si cu ocazia asta m-am lamurit ca merisor egal “cranberries”. Care sunt un fel de simbol american (recunosc ca de la ei am auzit si eu prima data de ele) si in plus, daca nu stiati, au si ambasadoare. Da, exista Ambasadoarea Merisorului, pe care am avut placerea sa o cunoastem cu totii in cadrul aceluiasi eveniment. In rest, ca sa intram in zona descrierilor, merisoarele sunt niste fructe rosii, dulci-acrisoare si periculos de astringente pentru amatorii de vin pusi pe degustat.
Si daca tot am ajuns la subiectul care intereseaza blogul de fata (nu ca seafood-ul si merisoarele nu ar fi fost interesante), adica vinul, o sa va relatez pe scurt experienta mea oenologica la amintitul eveniment. Au fost prezente vinuri americane importate de firmele de la noi, branduri cunoscute, astfel: Beringer (Cramele Oprisor), Gallo si Hess (Heinrig), Kendall-Jackson si Francis Ford Coppola (Lerida), Robert Mondavi (Cramele Recas). Ah, si berea Miller (Procer).
La capitolul albe, majoritatea vinurilor erau Chardonnay-uri in stil american. Adica „big, creamy, buttery and oaked”. Diferenta intre ele era data de gradul de baricare si de intregarea lemnului. Eu unul recunosc ca nu sunt un fan al acestui stil de Chardonnay si in consecinta nu ma pot pronunta foarte competent pe subiect. Daca ar fi sa o iau ca stil, mi-a sarit in ochi Ghost Pines 2010 care avea o structura evidenta ce sustinea bine lemnul si era destul de echilibrat, chiar daca un pic cam cald pe final. In rest Mondavi(Woodbridge si Fume-Blanc) abordabile cum le stim. Coppola cam plat si prea “dulce” in arome (vanilie, cake, etc.). Cu atatea Chardonnay-ul cremoase si baricate, Fumee-ul de la Mondavi mi s-a parut chiar fresh si parca mai spre Sauvignon decat spre lemn decat data trecuta. La capitolul albe „lusciously sweet” am facut cunostinta cu vinul care face senzatie la ora actuala in SUA, adicat Moscato 2011 de la Gallo care aduce mult ca stil cu Amprenta de la M1.Crama Atelier, fiind, offcourse mai ieftin. Pentru amatorii genului, il recomand calduros.
La capitolul rosii mi-au ramas in minte doua vinuri, importate de Heinrig, ambele recomandate calduros de Vali Ceafalau. Unul ar fi Zinfandelul de la Rancho Zabacco (Gallo) care mi-a placut si data trecuta (acum imi aduc aminte, recomandat de acelasi Vali Ceafalau, hmmm), insa varianta de acum (2010) e si mai reusita, cu tanini bine structurati, corp plin, fruct expresiv, opulent si postgust care pare ca nu se mai termina. Pentru mine a fost vinul serii. Am auzit in trecat ca si maestrul Parker i-ar fi dat 91 de puncte si de data asta nu am motive sa il contrazic. Sa va mai spun cat costa si cum mi se par epopeele mioritice in comparatie cu el?
Apoi un Cabernet Sauvignon Louis Martini Sonoma County 2009 foarte corect si abordabil, cu fruct surprinzator de proaspat in fata, suplu si foarte prietenos cu palatinul.
In rest am mai incercat un Claret de la Coppola care nu m-a incantat defel si sunt convins ca face vinuri mai bune pe gamele de top. Cu cele prezente recunosc ca nu am rezonat.
Cam atat am reusit sa incerc, recunosc ca socializarea mi-a furat cea mai mare parte a timpului.
In rest, lume buna (Razvan, Vali, Horia, Mona, Nicusor, dintre cunoscuti), ne-am intretinut cordial, antren si buna dispozitie, cu alte cuvinte ingredientele perfecte pentru o seara de succes. Cu mai multe fotografii de la eveniment va puteti delecta la Razvan.
Asa ca, “untill next time” inchei multumind inca o data organizatorilor pentru invitatie si pentru ocazia de a petrece o seara extrem de agreabila in compania “American Fine Wine and Delicious Seafood”…..and Friends!
