Mar 20 2013

Un simulacru de Eiswein si o capodopera de cheesecake

Published by at 10:20 AM under 2008,Acceptabil,Alb,Dulce,Germania,Slab

 

Intotdeauna am fost sceptic la tentativele marilor comercianti de a „democratiza” vinul. Mai ales acele vinuri care sunt scumpe si aflate departe de portofelul consumatorului obsinuit.  Demersul acesta e un soi de comunism cu fata umana…

Atunci cand un vin scump se vinde la preturi de jumatate din valoarea sa reala, undeva in mintea fiecarui consummator cat de cat avizat trebuie sa se aprinda un beculet de alarma. Sau macar de „warning”.

 

De fapt in mintea mea s-au aprins doua beculete cand am vazut in Kaufland pachetul de Eiswein si Beerenauslese Nachtgold imbuteliate de Peter Mertes, amandoua la pretul de 35 lei. Unul dintre beculete era cel de mai sus cu „Warning” si celalat era cel de curiozitate, care face parte din latura: “Da’ pana la urma cum o fi dom’le? Eiswein la 4 €/sticla…”

Si cum intotdeauna curiozitatea castiga (in cazul meu), am decis „sa trag lozul” si am achizitonat produsele de mai sus. La banii astia erau ”cado”, vorba italianului.

 Pana si Eiswein-ul de la fratii nostri de peste Prut cu nume cu rezonanta de suina si care sponsorizeaza Masterchef-ul, (adica Purcari) este dublu la pret. Fata de cat au fost cele doua impreuna…:D

Si unde mai pui ca astea sunt si de la “mama lor” adica din Germania (Rheinhessen).

 

Banuind ca vor aparea probleme in degustarea licorii de mai sus, m-am pregatit cu un cheesecake “vinificat” din ingrediente atent selectionate, dupa o reteta proprie distilata cu atentie in timp, in laboratoarele proprii, prin numeroase procese de tip „incercare si eroare”. Astfel, macar de un lucru puteam sa fiu sigur 100% ca nu ma va dezamagi. Dar sa va povestesc despre vin:

 

eiswein kauflandAspect (Culoare): Galben inchis, cu tonalitati de chihlimbar

 

Nas: impresii puternice de ceai de tei, flori de tei si miere poliflora, zaharisita. Dupa un contact mai prelungit cu aerul invoca rapid tente usor oxidate, obosite si aspecte de tinctura de musetel si galbenele.

 

Gust: Cleios, cu o corpolenta pronuntata datorata zaharului rezidual aflat la cote extrem de inalte. Pe palatin flutura efemer o idee de aciditate, ca sperantele Romaniei de aderare la Schengen o data la fiecare sase luni, prompt anihilata de senzatia apasatoare de dulce (putem sa ii zicem consiliul JAI).

Care dulce face tot ansamblul sa semene cu ceva miere usor diluata cu apa tonica. Finalul aduce note usor amarui, care insa nu provoca insa nici un sentiment de prospetime, fiind urmat de un postgust cu o remanenta medie, dominat de aspecte puternice de crema de zahar ars, martipan si bineinteles iar miere….

 

Pentru amatorii de vinuri dulci asta cred ca le va scoate pentru o vreme „Grasa” din meniu la cat de dulce este. Pentru mine personal este gretos de dulce, mai ales in lipsa unei aciditati corespunzatoare. Ca un exemplu, Nectarul de la Liliac, (cu care cel de fata aduce asa pe departe ca si stil si senzatii olfactive) pare Sancerre la cat de proaspat este…:D Bine, exagerez un pic..:D

 

In concluzie, pentru mine, vinul este Slab spre Acceptabil (adica nu va otraveste), iar RPC-ul este….sincer nu ma pot pronunta. Care il are prin casa poate sa il deschida linistit, inchiderea cu dop de plastic nu cred ca ii va face bine la vreo “evolutie” viitoare. De fapt nu prea pot sa imi imaginez in ce ar putea evolua…

 

Dar sa incheiem intr-o nota optimista…Din tot calvarul dulcegariei de mai sus, m-a salvat cheesecake-ul cu branza proaspata de 14 % grasime din comert, usor acrisoara. Bine racit si cu usoare note “zesty” de la branza, lamaie si smantana fermentata de deasupra, maturat 24 de ore la temperatura controlata de 5 grade Celsius (in frigider adica), a contribuit la partea de prospetime a asocierii. Desi avea si el ceva zahar „la bord”.

Oricum dupa prima sorbitura din vin mi-am dat seama ca nu are rost sa imi torturez papilele si capodopera culinara cu tentiva de Eiswein de mai sus.

 

cheesecake

   

Morala intregii povesti: in materie de Eiswein nu alearga caini cu covrigi in coada prin marele retail. Eventual prajituri salvatoare…dar si acolo m-as abtine si as elabora ceva la domiciliu.

 

P.S. Chiar sunt curios ce ar fi zis juriul de la Masterchef despre cheesecake-ul meu….probabil ca m-ar fi intrebat unde sunt silicoanele..:D

 

4 responses so far

4 Responses to “Un simulacru de Eiswein si o capodopera de cheesecake”

  1. Darius Tulbureon 20 Mar 2013 at 10:38 AM

    Încearc? BeerenAuslese-ul de la acela?i produc?tor. În toamn? ar?ta a?a: http://printrevinuri.ro/2012/12/beerenauslese-edelsuss-nachtgold-peter-mertes.html

    Mie unul mi-a pl?cut teribil de tare ?i aciditatea era ok.

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @Darius Tulbure, Sincer dupa episodul de mai sus acum imi e cam frica sa il desfac…:D
    Ce sa zic..teoretic macar zaharul ar trebui sa fi mai putin,

    [Raspunde]

  2. BogdanCon 20 Mar 2013 at 11:12 AM

    Cheesecake cu branza de vaci degresata? Eu fac cu mascarpone si eventual ricotta (la Lidl sunt cele mai convenabile). Iese super fin. Despre vin….numai de bine 😀

    [Raspunde]

    Dan Micuda Reply:

    @BogdanC, Promit sa te vizitez la spital, la cardiologie cand o sa faci bypass-ul ala pentru artere infundate de colesterol…
    Mie imi place un pic mai acrisor si iau branza dulce fermentata de pe la noi. Ala cu marcarpone e prea creamy …acu depinde si cata ricotta pui..

    [Raspunde]

Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply