Jun 25 2012
Expresie maxima pentru un soi autohton: Tenuta Ulisse Amaranta Pecorino 2011
Cu vinul despre care voi vorbi in continuare m-am intalnit cu ocazia degustarii Domeniile Coroanei Segarcea de aici. Mi-am adus amine sa scriu despre el si in lumina evenimentului de prezentare organizat de cei de la Rifco Trading (importatorul oficial al celor de la Tenuta Ulisse in Romania), la care a participat si castigatorul titlului de cel mai bun somelier din lume in 2010: Luca Gardini. Din motive personale si independente de vointa mea, nu am putut ajunge, consolandu-ma in schimb cu ideea ca stiu vinurile….
Despre originea soiului Pecorino nu se cunosc foarte multe. Se presupune ca a fost denumit asa datorita apetentei turmelor de oi (oaie = “pecora”, in italiana) de a devora strugurii acestui soi in transhumanta lor (da, exista transhumanta si la altii nu numai in Miorita) de la munte la ses. Altii spun ca forma ciorchinilor strugurilor seamana cu capul oilor si de aici denumirea de mai sus.
Desi este un soi cvasinecunoscut pe plan international (ca de altfel multe altele din miriada de soiuri autohtone din Cizma), cunoscatorii italieni apreciaza vinul obtinut din acesta. Datorita faptului ca este destul de pretentios, la un moment dat acesta aproape disparuse, fiind readus la viata in regiunea Abruzzo (si Marche) din cateva vite de vie gasite crescand in salbaticie. Unele cercetari stiintifice ar indica ca Pecorino ar fi stramosul tuturor variantelor de Pinot Blanc si Gris, dar deocamdata acest fapt nu a fost demonstrat cu certitudine.
Cert este ca in ultima vreme acesta e beneficiat din plin de descoperirile tehnologice in domeniul viticulturii si oenologiei care au mai imblanzit caracterul capricios al strugurelui si au dus la aparitia pe piata a unor vinuri extrem de interesante obtinute pe baza de Pecorino, mai ales provenind din regiunea Abruzzo (Terre di Chieti, langa Pescara).
Despre vinurile celor de la Tenuta Ulisee am mai scris aici, aici si aici. Amaranta este linia lor high-end si pana de curand continea o interpretare extrem de serioasa a soiului rosu local Montepulciano. De curand, acesteia i s-a alaturat si un vin alb, obtinut tot pe baza unui soi local, ati ghicit: Pecorino. Baricat si cu 14% alcool. La ora actuala portofoliul lor contine si un spumant la fel de reusit obtin din acelasi soi. Practic trei interpretari diferite ale unui soi local interesant. Deci:
Aspect (Culoare): in pahar prezinta un galben intens, auriu cu evidente semne de corpolenta si onctuozitate
Nas: Intens, bombastic, structurat, cu fructe exotice (ananas, banane), stone fruits, mere si pere parguite, cu note de baric in fundal (nuci, unt, note afumate, paine prajita) si ceva tuse mineral-picante. Aduce cu ceva gen Sole Chardonnay ca intensitate si prezenta a fructului, dar cu o tusa picanta, de seriozitate si rigurozitate in plus.
Gust: Atacul este rotund si surprinzator de compact. La fel si evolutia este structurata, aproape monolitica sub aspectul integrarii. Corpul este pronuntat, mediu spre greu (aproape ca il poti mesteca), dar o aciditate tonica, bine integrata, reuseste sa elimine orice senzatie de greutate sau platitudine. Senzatiile corespund celor olfactive cu mult fruct exotic, caise, piersici coapte si mere bot de iepure parguite plus un ninvel alcoolic bine ascuns (14%). Arome vanilate de baric, asociate cu note de miez de nuca, fagure de miere si coaja de paine completeaza fericit peisajul. Vinul este ireal de cremos si onctuos pe palatin, efectiv imbrancand gura cu o pelicula de unt. In mod ciudat si fericit acesta nu induce insa o senzatie de cleios, greu. Finalul este surprinzator de fresh, mineral, lung, cu nuante tonice, picante si usor afumate, creand o antiteza placuta cu nota cremoasa anterioara.
Per ansamblu un vin Foarte Bun, o realizare surprinzatoare tinand cont ca este obtinut dintr-un soi cvasinecunoscut pe plan international. Daca nu as fi stiut ce este, as fi pariat ca este un cupaj dintre un Chardonnay ultrabaricat si Pinot Gris. Vinul este serios, aproape grav, complex, evolutiv, incredibil de cremos si onctuos, fara sa pacatuiasca prin tarele Chardonnay-urilor New World, plate si excesiv baricate. Detine o structura de invidiat si un echilibru care da o senzatie de indestructibilitate. Tinand cont de cele de mai sus vinul de fata este deosebit de versatil in asocieri culinare, putand sta la fel de bine langa o carne de porc mai slaba sau ceva preparate din peste. La pret probabil ca se va apropia in comert de varianta rosie de Amaranta care este in jur de 70 lei, rezultand un RPC Acceptabil pentru cei care s-au saturat de Chardonnay-uri si Sauvignon Blanc-uri suprabaricate si supraevaluate. Daca nu sunteti insa genul curios si explorativ in ale vinului, o sa vi se para inevitabil scump. Dupa parerea mea insa, vinul isi merita cu prisosinta banii. Pentru inchidere s-a apelat la metoda clasica cu dop de pluta (spre deosebire de Vinolok-ul de sticla folosit la linia Unico), permitand astfel vinului sa evolueze interesant in urmatorii ani.
Este de laudat ce au realizat cei de la Tenuta Ulisse cu acest soi local, ilustrand in mod perfect relatia mea personala de „love/hate” cu vinurile italiene: pe de o parte exista vinurile arhicunoscute in toata lumea (bazate pe Nebiolo, Sangiovese, etc. ) care se dovedesc adesea a fi mult prea scumpe pentru ceea ce ofera si pentru care trebuie sa bagi adanc mana in buzunar pentru a avea parte de ceva decent. Exista in schimb vinuri din soiuri locale (de care Italia nu duce lipsa), cum este si cel de fata, care socheaza si epateaza prin caracterul lor aparte si surprinzator.
Ma gandesc inevitabil cum ar arata o Cramposie baricata? Desi, spre deosebire de cel de fata, nu cred ca are corpul si structura necesare pentru a „sustine” baricul. Atunci un spumant de calitate din Feteasca Regala? Probabil ca nu va avea destula aciditate…In fine!
Oricum, ceea ce demosntreaza in primul rand vinul de mai sus este ca accentul pus pe soiurile locale duce adesea la pariuri castigatoare…Aviz (unor) producatorilor autohtoni!
[…] larg cum ar fi: Cococciola, Pecorino, Passerina, etc. Despre ele am mai vorbit aici, aici si aici si chiar de curand si Ciprian a remarcat (fara mare entuziasm) stilul respectiv la un […]