Jun 13 2012

AVINCIS – un pariu castigat intre traditie si modernitate

Published by at 10:29 AM under Diverse,Dragasani,Manifestari si targuri

 

Despre investitia sotilor Stoica de pe dealurile Dragasanilor s-a tot scris si prezentat prin presa de specialitate si nu numai. Dar conform bunului obicei potrivit caruia eu nu cred pana nu vad, pe 4 iunie anul de gratie 2012 am decis sa ma conving personal, in acest sens prezentandu-ma in jurul orelor 11 la Vila Dobrusa din Dragasani cu ocazia zilei portilor deschise organizata de cei de la Avincis.

Cu vinurile lor ma mai intalnisem in varii ocazii, mai ales la Goodwine, in doua editii consecutive si asa cum spuneam si atunci mi s-au parut intr-o evidenta evolutie calitativa de la un an la altul. Dar cum (din varii motive pe care nu le mai amintesc aici) vinul degustat la crama este intotdeauna mai bun, am decis sa nu ratez aceasta ocazie. Si bine am facut…

 

In primul rand cateva cuvinte si pareri personale despre producator. Sa investesti in industria vinului in conditiile actuale nu este un lucru tocmai facil de realizat; in general si in economiile mai dezvoltate si mai propice genului acesta de investiii exista o vorba: “banii ii faci din alta parte si ii pierzi la vin”. De ce? Pentru ca vinul nu este o investitie cu profit imediat si nu aduce (mai ales in conditiile pietei actuale) o amortizare rapida a investitiei.

Este mai mult o afacere pornita din pasiune pe care o faci pentru copii si nepoti si mai putin pentru beneficiul financiar personal imediat. Dar sa investesti cat au investit cei de la Avincis multora li se va parea o pasiune dusa la extrem, existand cel putin n+1 alte variante de business cu sanse mult mai mari de succes financiar.

Dar cum nu imi pot permite sa banuiesc familia Stoica de lipsa de spirit antreprenorial si de afaceri, singura explicatie valabila pe care mi-o pot oferi este dragostea pentru vin si pentru traditiile romanesti, pierdute in anii comunismului si atat de greu de reinviat in era postdecembrista.  Acest lucru mi-am fost confirmat nu atata de cladirea moderna si  impunatoarea a noii crame Avincis, “aselenizata” pe varful dealului Dobrusa intr-un peisaj dezolant la vremea respectiva, cu vii lasate in paragina si cu infrastructura inexistenta, cat mai ales de efortul financiar si logistic de restaurare a conacului Ramniceanu aflat intr-o stare avansata de degradare, alaturi de arhitectul Alexandru Beldiman.

 

.

Recunosc ca personal am o afinitate deosebita spre stilul arhitectonic neoromanesc si brancovenesc, iar la cum arata acum, conacul este un expozant superb al acestuia, una dintre putinele cladiri istorice risipite prin satele de la noi pentru care proprietarii si-au dat silinta sa o smulga din ghearele istoriei nefaste si sa o readuca la forma de alta data. Cladiri de crame moderne gasim cu siguranta si prin alte locuri (desi mai moderna si impunatoare decat a celor de la Avincis, in Romania nu exista si cred ca si in Europa e printre primele locuri) dar ceea ce confera cu adevarat farmec zonei si demonstreaza ca nava de otel si piatra nu se afla acolo dintr-o pura intamplare sau dintr-o simpla decizie tehnica este superbul conac, legatura cu traditia, dovada ca acel loc exista si producea vin mult inainte ca modernitatea secolului XXI sa il readuca la vechea glorie.

Noi in Romania, din motive in primul rand istorice, mi se pare ca nu am avut niciodata vocatia cladirilor monumentale, grandioase. Dovada a acestui fapt este si „monstrul” de beton si marmura implantat de catre Ceausescu in centrul Bucurestiului sau chiar bisericile noi si enorme care se inalta aparent stinghere si parca in spirit de fronda in ultimii ani de prin satele saracacioase si cu o puzderie de casute de chirpici ale Olteniei, in vreme ce vechile biserici, mici bijuterii incarcate de traditie si istorie sunt lasate in paragina, in detrimentul  mastodotilor de beton si termopan aparuti prin orasele patriei ca ciupercile dupa ploaie. De aceea este nevoie cu atata mai mult de oameni ca sotii Stoica care readuca in prim plan traditiile si specificul zonelor rurale ale Romaniei, cazute intr-o trista degradare fizica si morala. Dar indeajuns despre cladiri si arhitectura (apropo crama este deschisa celor pasionati de oenoturism care doresc sa o viziteze), …sa revenim la subiectul vinului.

 

Proprietatea are aprox. 30 de Ha de vita de vie plantate, din care doar o mica parte au intrat pe rod, toate situate in jurul cramei pe pante care coboara lin spre Oltul care curge molcom la poalele dealului Vilei Dobrusa. Pe pantele estice, care dau spre rau, cu expozitii de soare matinal si racorite intrucatva de curgerea apei, sunt asezate delicatele soiuri albe (plantatii noi plus cele care au putut fi salvate din cele deja existente). In partea opusa, pe parcelele arse de soare dogoritor al amiezii se intind soiurile rosii de Carbernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir si indigenul Negru de Dragasani.

Vinurile au inceput sa iasa pe piata de abia de doi ani, in cantitati mici, pe masura ce noile plantatii intra pe rod si isi formeaza simbioza cu terroir-ul de Dragasani. Ghislain Moritz, oenologul cramei, scolit la Dijon si cu practica in Burgundia are o filozofie care favorizeaza in primul rand conceptul de terroir cautand sa identifice cele mai fericite asocieri dintre microparcelele adesea cu structura a solului si expozitii diferite si soiurile de vin potrivite. Ajuns in Romania de abia de cativa ani, rezultatele se vad deja, mai ales la nivelul vinurilor albe care prezinta o aciditate vibranta si o mineralitate precisa care reusesc sa le confere un caracter propriu si inconfundabil.

 

De spun inconfundabil? Pentru ca, dupa parerea mea,  marea provocare a celor care doresc sa faca vinuri de calitate in podgoria Dragasani este diferentierea de cele ale celor de la Stirbey, care sunt in mod permanent si invonluntar folosite ca etalon pentru ceilalti producatori. Si intr-adevar,vinurile celor de la Avincis, pe masura de viile cresc si legatura vinificatorului cu terroir-ul local se cimenteaza, incep sa capete o personalitate proprie si sa se distinga de celelalte produse in zona. Este realmente interesant sa vezi pe viu cum de la o recolta la alta, asemenea unui copil care incepe sa mearga pe propriile picioare, vinul din sticla iti povesteste despre incearcarile de a-si gasi drumul pe masura ce via isi desavarseste legatura cu terroir-ul.

 

Daca ar fi sa ma refer la fiecare vin in parte (cel putin la cele pe care le-am incercat cu ocazia evenimentului respectiv) as spune ca mi-au placut in mod deosebit Sauvignon Blanc Special Reserve 2010 (o mineralitate superba cu note proaspete, dar retinute si austere, de Sancerre)  si Petite Sauvignon-ul 2011 (Cuvee Petit – mai fructat si mai deschis, dar in aceleasi note distinse). Asta pentru a nu aduce in discutie cupajul dintre Pinot Gris si Feteasca Regala 2011, alaturare pe cat de exotica, pe atata de reusita care ma frapase deja prin subtilitatea constructiei inca de la Goodwine-ul din primavara. Cramposia 2011 este un stil diferit de cel de la Stirbey, mai greu si corpolent in culoare si exprimare, dar pastrand notele verzi, crocante si aciditatea intepatoare specifica soiului, iar Feteasca Regala 2010 se numara printre exemplarele autohtone care dovedesc potentialul adesea trecut cu vederea al acestui soi in detrimentul surorii ei mai elegante, (Feteasca Alba): un vin serios, solid, care poarta foarte bine arome neintruzive de baric alaturi de note exotice si minerale.

Rose-ul 2011, cupaj intre Cabernet Sauvignon si Merlot, vinificat ca un vin alb, a fost unanim apreciat de catre cei prezenti fiind omniprezent pe mese, in primul rand datorita aromelor racoritoare, de fructe de padure, cirese, macese asociate unei aciditati medii, de citrice dulci, a unui usor rest de dioxid si unei astringente placut-racoritoare din final. Toate acestea l-au facut companionul perfect pentru a combate cu succes caldura dogoritoare de afara. Cabernet Sauvignon-ul Cuvee Andrei 2011 este un tanar impetuos in culori si arome, dar perfect abordabil, cu tanini usor verzi, dar integrati, aciditate prezenta si arome de fructe rosii de padure, piper, vanilie; un vestitor destoinic al suprizelor “rosii’ pe care le astept de la Avincis (Pinot Noir-ul sunt chiar foarte curios cum va iesi). Per ansamblu vinuri cu personalitate, in crestere de forma, care cu siguranta isi vor gasi exprimari interesante in viitori ani sub bagheta atenta a oenologului cramei.

 

Si pentru cei care inca nu au aflat inca, denumirea cramei Avincis, provine de la initiale numelor familiei Stoica, asociate cu „vin”-ul si cu trimiteri la latinescul „vincit”, a invinge in lupta, a triumfa.

As spune ca este o lupta nu atat cu piata si cu cifrele reci ale performantei financiare, cat una mult mai importanta pentru noi toti, cea cu uitarea, cu nepasarea, cu distrugerea si trecerea adesea insesizabila in neant a traditiilor si valorilor romanesti. O lupta cu inimile consumatorilor si una pentru renasterea si pastrarea identitatii locurilor in acelasi timp, pe care cei de la Avincis au reusit sa o castige, pentru noi toti…

 

2 responses so far

Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply