May 29 2012

Alerta de Pret: Vinuri italiene la reducere in Metro!

Published by at 11:05 AM under Diverse

 

Ajungand aseara prin Metro de la Pitesti am fost intampinat (in afara de magazinul gol, pentru ca se apropia ora inchiderii si eu ajung invariabil numai la aceste ore prin mai toate hypermarketurile disperand anagajatii care vor sa plece acasa) de o muzica vesela, o tarantela siciliana si un anunt duios in microfoane: “in perioada 17.05-13.06 avem produse livrate direct din Italia la preturi reduse in toate raioanele magazinlui.”

E, pe bune….ce interesant…Pun mana pe un pliant si il rasfoiesc in mers, descoperind binetinteles ca avem de a face in general cu paste,  conserve de rosii si ceva produse din peste,  existente deja in oferta magazinului. In fine…

 

La raionul de vinuri in schimb, desi in oferta erau trecute doar vreo trei-patru (doua rosii din Montalcino, un Greco di Tufo si un Gavi), descopar ca toate erau la reducere. Bine, la Pitesti oferta nu este atata de variata si in general mai incercasem din ele, dar pentru cine doreste e un moment bun sa isi satisfaca curiozitatea. Stati linistiti ca reducerile nu sunt cine stie ce, in jur de 20 % maxim, oricum mai mult nu cred ca vedem de la Metro, ca doar nu s-a mutat Billa (de la Galati) la Metro din Pitesti. Din pacate!

 

Cert este ca din toate variantele de pe acolo am plecat acasa cu un vin italian de 7 lei: renumitul Montepulciano D’Abruzzo Predella ale carui variante din anii anteriori au facut furori pe la noi datorita raportului pret/calitate imbatabil (o postare induiosatoare de la George pentru varianta 2008 si una de la Alin pentru 2007). Si oricum chiar daca varianta de fata (2010), ma va dezamagi isi va gasi cu siguranta o utilizare culinara mai propice decat BiB-ul rosu de la Unicom Ceptura (aka. Davino) care a luat calea canalului. O sa il desfac zilele astea ca sunt si eu curios daca se prezinta tot asa bine ca in alti ani. E o nebuloasa cu vinul asta atat de ieftin si in acelasi timp atat de baubil…In plus am inteles ca pe afara se vinde cu in jur de 1 €…deci include si un adaos insemnat.

 

Mai au si niscaiva branzeturi de sorginte italiana la reducere, unele chiar interesante (un Pecorino Giovane cu DOP si o Burrata de Puglia) dar la preturi apropiate de cele normale…ca asa sunt reducerile la Metro. In rest, cam tot ce gasiti in mod normal in magazin. Mai si scrie pe pliant (il gasiti pe net): “Peste 700 de produse livrare direct din Italia!!!” Inclusiv Raffaello si Frisca vegetala Hulala… marketing, marketing, masterchef…:)

Deci pentru toti amatorii de vinuri italieni, puteti da o tura prin Metro, dar sa luati totusi niste bani la voi ca nu se dau pe gratis!

 

P.S. Daca tot sunteti la raionul vinuri, puteti face un experiment interesant, cel putin la Pitesti, unde vinurile albe din gama proprie Metro se tin la “maturat” de cativa ani sub lumina de neon in sticle transparente. Luati de exemplu o Zghihara (puteti  face acelasi lucru si cu Sauvignon-ul  sau orice alt vin alb) din primul rand si remarcati culoarea de chihlimbar, specifica procesului ireversibil de oxidare. Apoi luati cate una din spatele ei, pana in spatele raftului si vedeti cum palesc nuantele inchise de mai sus spre tente mai normale, mai deschise. Sub nici o forma nu cumparati nici o sticla, acesta este un experiment ad-hoc, fara sa scoateti vinul din magazin!  Uitati-va apoi pe etichete si vedeti ca sunt acelasi lot si acelasi an! Aveti in fata rezultatul ideii celor de la Metro de a pune vinurile albe, in sticle transparente, sub neon. Felicitari Metro!!! C-asa-i in retailul nostru…

 

 

 

No responses yet

Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply