E o descoperire mai veche a mea si nu numai a mea. Despre producatorul de mai sus au mai scris colegii de blogosfera aici, aici, aici si aici. Vinul l-am primit cadou de la un amic, dar pot spune ca daca ma intalneam cu el prin Bulgaria il cumparam si eu din curiozitate. Am fost informat ca a costat aprox. 30 lei in banii nostri. Bani aruncati pe fereastra, dupa cum am ajuns concluzionat atat eu cat si “autorul” gestului dupa ce l-am incercat impreuna. De ce? Pai in primul rand ma asteptam la mult mai mult de la el la banii respectivi, mai ales ca vinurile bulgaresti au, in general, un RPC imbunatatit  fata de cele autohtone. Cel putin eu asa credeam si inca mai cred. Oricum, in viata trebuie sa mai ai si dezamagiri, este inevitabil.

 Asteptarile ridicate cu privire la el au fost justificate si prin prezenta unei frumoase buline argintii pe care scria (in traducere libera): “Medalie de Argint la Chardonnay du Monde 2011”. Obiceiuri balcanice, astea cu bulinele, pe care le mai vezi si pe la noi (bine si prin vest). Nu inteleg de unde a iesit medalia: ori folosesc si ei tehnica cu butoiul “cel mic”, ori am prins eu o sticla “afectata” de distributie, cert este ca daca acesta a primit argint pot numi vreo 2-3 de la noi care meritau Marea Medalie de Aur. Imi vin in minte la prima strigare Sole de la Recas si Prestige de la Segarcea. In fine, destul cu vorba…

Despre ce este vorba la vinul de fata: un Chardonnay baricat 5 luni in “new american oak” cu alcool de 13,5 % si care ,atentie, nu a fost stabilizat, producatorul anuntand pe eticheta ca pot aparea drojdii moarte sau reziduale (lees). Asta nu este insa cea mai mare problema a lui:

Aspect (culoare): galben auriu, concentrat, onctuos, fara urme de reziduuri (am deschis mai bine ochii in urma citirii etichetei)

Nas: la primul pahar dupa deschiderea sticlei acesta este dominat de drojdii, cu putina vanilie in planul doi. Daca il mai invartim putin apar note timide de piersici, ananas, pepene galben alaturi de arome florale pe acelasi fundal de vanilie.

Gust: Prima senzatie este a unui corp pronuntat, mediu spre greu, glicerinos, chiar cremos pe alocuri cu note de vanilie si piper. Vinul loveste insa pe neasteptate (si pe la spate) cu o aciditate extrema, neintegrata, amara, care acopera orice senzatie de fruct sau alte arome. Practic se stinge lumina inainte sa apuci sa vezi si altceva. L-am lasat putin sa se plimbe in pahar si in urma unei a doua incercari au aparut notele razlete de caise, ananas, mango plus ceva citrice (lime, coaja rasa de lamaie si gref) plus o senzatie de afumat. Postgustul este in aceeasi nota acida, cu o mineralitate ridicata, deranjant de amar, dincolo de posibila si galanta comparatie cu samburi de caise sau carcei de vita, etc. Convins fiind ca nu voi putea consuma mostra de fata pana la capat am trecut un pahar prin decantorul de aici. Dupa acest process, barbar de-a dreptul pentru un vin alb, acesta s-a mai dechis putin, corpul s-a mai diminuat, aratand mai mult fruct si mai putin condiment si aciditate. Finalul amar este insa tot acolo, terorizand insiduos papilele.

Per ansamblu vinul mi-a parut greu, dezechilibrat, agresiv, eu personal neintelegand ce s-a vrut de la acesta. Ori lipsa stabilizarii i-a afectat evolutia in sticla, ori ii mai trebuie timp sa se integreze ori pur si simplu nu ma inteleg eu cu acest tip de chardonnay fara stabilizare si baricat destul de agresiv.

Ce sa zic, vinul, de-a lungul istoriei, are destul de multe medalii pe la diverse concursuri, dar versiunea de fata este, dupa parerea mea, de evitat cel putin deocamdata. Sunt curios daca se va mai deschide in timp, producatorul anuntand chiar ca are potential de invechire in sticla de pana la 2 ani. La momentul actual este insa un vin Slab cu un RPC pe masura. Din ce am citit pe la altii gama “Cycle” ar fi mai prietenoasa cu papilele.

Tags: 2010, Chardonnay, Minkov Brothers

Trackback URI | Comments RSS