Jan 06 2012
Povestea unui vin. A oricarui vin…
.
Tot postul de fata a plecat de o discutie de pe blogul lu Ciprian despre concept, context, branding, etichete si cat de necesare sunt ele pentru produsul denumit vin. Va recomand calduros sa o cititi, plus comentariile aferente pentru sunt pline de idei interesante si puteti sa va dati seama de multitudinea punctelor de vedere din care poate fi abordat vinul.
Ce am sa spun eu mai jos este o parte dintr-un comentariu propriu, care exprima punctul meu de vedere asupra subiectului amintit. Nu puteam abuza si acapara de spatiul virtual al colegului si de aceea, ma desfasor pe teren propriu…
.
Orice vin are o poveste. Punct. Indiferent daca este un vin vrac de 4 lei kilogramul, un PET de 2 litri sau un mare Chateau de mii de euro sticla. Povestea acestuia nu este insa conceputa si spusa in mod concret si efectiv de nimeni, nici de producator, nici de cei care se ocupa de marketing, nici de macar de vinul in cauza. Povestea si-o spune singur fiecare atunci cand bea vinul respectiv. Elementele amintite mai sus (producatorul, marketing-ul, brandingu-ul, vinul) doar il ajuta pe fiecare sa isi imagineze o poveste plecand de la vinul repsectiv. Unele sunt scurte,iar altele parca nu se mai termina, dar asta este diferenta intre vinuri. Unii o denumesc calitate, eu i-as spune capacitatea de a naste o poveste pentru cat mai multi dintre cei care il gusta.
Cand spun poveste nu va ganditi (doar) la cine stie ce castele, vii de 100 de ani, generatii de viticultori sau altceva. O poveste poate fi o intalnire la terasa, intr-o seara torida de vara, cu un prieten pe care nu l-ai vazut de un car de ani si cu care depanati amintiri vechi pe care de unul singur nu ti le-ai mai aduce aminte. Vinul pe care il bei atunci ti se va parea mai bun, iti va ramane in minte si il vei asocia cu sentimentele din seara respectiva. Data viitoare cand il vei vedea la raft sau prin meniul restaurantelor iti va sari in ochi si iti vei spune , de unul singur, o poveste.
Povestea aceasta depinde de cum abordezi vinul…daca il bei ca un hedonist care cauta placere pura in licoare,ea nu va fi foarte importanta (ex. colegul Berbecutio, scuze nu am gasit alta rima -exemplu). Daca il bei ca un romantic, povestea va fi mai importanta decat vinul si il va face in final sa iti para altfel, adica mai bun sau mai prost, in functie de cum rezonezi cu povestea respectiva. Abordarea colegului Berbecutio, desi pare tehnica, rece si impartiala, este si ea o poveste in sine, pentru ca nu suntem masini sa bem vinul mecanic, ca pe apa si fiecare are anumite “puncte sensibile” care vor intra la un moment dat in acord cu povestea vinului respectiv. In cazul lui, de exemplu povestile cu Jderii s-au transformat in cosmaruri care il bantuie de fiecare data cand aude un anumit nume de producator autohton.
.
Si apoi vine o alta intrebare interesanta pentru cei care cred ca vinul nu are legatura cu povestea, eticheta, branding-ul, etc.: de ce costa atata o sticla de Bordeaux? Oare acolo, pe langa calitatea si traditia de necontestat, o mare parte din pret nu inseamna si povesti, vise, aspteptari ale celui care a dat o suma de bani, ca sa cumpere ce? Un vin? Nu….un motiv sa isi spuna o poveste.
Eu sincer nu am intalnit pana acum un vin “cu poveste” care sa fie ieftin…
Si daca as intalni as infiera producatorul. De ce? Pentru ca rateaza o ocazie, isi bate joc de oportunitatea de a spune o poveste sau nu o spune cum trebuie…Spusa cum trebuie si mai ales cui trebuie, povestea augmenteaza experienta vinului deseori peste calitatea stricta a licorii din pahar.
Ce este interesant ca povestea de care vorbesc si-o spune fiecare consumator sau pasionat, adica este singulara si fiecare se “minte” singur. La un vin de Bordeaux un chinez isi spune o poveste, iar Ciprian, eu sau Berbecutio ne creem si ne spunem altele. Puterea fiecaruia de a se minti singur sta la baza marketing-ului in ziua de astazi si de altfel este modalitatea prin care fiecare alege sa isi creeze un univers, o personalitate de care este sigur ca ii confera unicitate si il delimiteaza de marea masa, de ceilalti, il scoate din anonimat. Daca ar fi sa fac o comparatie facila, va mai aduceti aminte de trilogia “Matrix”? E, filmul respectiv, pe langa faptul ca ni-l arata pe Keanu Reeves zburand pe pereti, spune un adevar interesant,extrem bine cunoscut si exploatat de oamenii de marketing sau de psihologi: Fiecare traieste intr-un Matrix personal pe care si-l creaza singur prin minciunile pe care si le spune zi de zi, an dupa an, despre viata, despre rude, despre prieteni, despre vinuri….
.
Revenind la vin, maiestria producatorului este aceea de a crea un produs si un concept aferent lui care sa dea idei de plecare pentru cat mai multe si mai reusite povesti. Restul il facem noi, consumatorii: ne mintim singuri. De fapt intr-un fel si eu, care scriu despre vin, ii ajut pe altii sa isi povesteasca vinul mai frumos. La fel si ceilalti colegi. Fiecare are tolba lui cu povesti care rezoneaza mai mult sau mai putin cu aspiratiile sau povestile celor care il citesc. Dar exact aceasta minciuna, pe care si-o spune fiecare si apoi o impartaseste si cu altii (cum facem noi cu blogurile), face ca vinul sa fie o licoare cu totul deosebita…In comparatie cu berea de exemplu..:)
Un elixir care te face sa te minti singur…. ce poate fi mai frumos?
.
Salut Dan,
Din nou, mi-ai luat-o inainte; aveam in minte sa scriu un articol pe acelasi subiect, pentru ca mi-am exprimat parerea in mai multe randuri, mai mult ca si comentarii si replici la alte articole si postari.
In mare, opinia mea este aceeasi: “povestea” vinului -respectiv interactiunea dintre vin si consumator este extrem de subiectiva, si poate avea o mare varietate de ipostaze. Ca si la orisice alt produs, consumatorul vinului poate sa aiba perceptii mai ample sau mai reduse despre vin, in functie de atentia acordata.
Perceptia asupra vinului se naste dintr-o suma de elemente -unele din ele sunt sub controlul producatorului, altele sub controlul consumatorului (locul de consum, temperatura, ambianta, anturajul, etc.)
Orice producator de vin are un concept si o strategie prin care sa-si “plaseze” produsul in mintea consumatorului -fie apeleaza la traditie, la pretul accesibil, la ambalajul convenabil, la eticheta atragatoare, la promovare agresiva, la interesul pentru agricultura bio, etc. -de cele mai multe ori la o combinatie dintre acestea. Ele reprezinta identitatea produsului -si asa cum ai subliniat, orice produs o are, si Babanu si Flamboayant.
Maiestria -si succesul in afaceri- al producatorului sta in imbinarea acestor elemente in asa fel incat sa formeze un tot unitar, in asa fel incat fiecare sa contribuie la identitatea produsului. De exemplu, nu mi-as inchipui Babanu fara sticla pantecoasa si violoncelistul de pe eticheta; la fel cu nu mi-as inchipui Flamboayantul intr-o sticla similara.
De aceea, mi se pare nu doar nepractic, ci chiar nerealist sa se pretinda unui consumator sa ingnore unul sau altul din aceste aspecte -de exemplu sa nu tina cont de eticheta, sau de magazinul de unde a cumparat vinul. Ca sa fac o paralela, e ca si cum i-ai spune unui cumparator de masina sa se concentreze pe motor, si sa nu tina cont de roti si caroserie, de durata garantiei, etc.
Si as mai vrea sa subliniez un aspect: mi se pare cel putin nefireasca “demonizarea” unor producatori doar pentru ca apeleaza la o strategie sau alta pentru a-si vinde produsele -fie denumiri “istorice” gen Passarowitz, fie discounturi nesustenabile, fie personaje haioase, fie povesti emotionante cu cocosi, etc.
[Raspunde]
Dan Micuda Reply:
January 6th, 2012 at 7:54 PM
@Mihai, Ai dreptate, trebuia sa scrii postul , sa ramana pentru eternitate…ma bucur in schimb ca impartasim punctul de vedere..:)
Vinul la noi reflecta stadiul de dezvoltare al societatii in general…
[Raspunde]
Oameni buni, eu cred ca am fost inteles gresit. De fapt, nu am infierat producatorul ca apeleaza la astfel de concepte sau etichete fancy; am atras atentia asupra obsesiei multora pentru conceptul din spaele unui vin sau altul, ignorand aproape toal produsul. Adica, ceva de genul: conceptul e de rahat, nu voi incerca vinul neam. Aici am vrut sa bat, nu am nimic cu ideea de concept in sine, ci cu obsesia vis-a-vis de acesta.
Povestile de care aminteati nu sunt cele vandute, sunt cele nascute in timp ce bei vinul sau dupa aceea. Nu la astfel de povesti ma refeream, ci la cele care iti sunt bagate pe gat la vanzarea unui vin. Si la cat de mult ar trebui sa ne influenteze acestea in achizitionarea unui vin sau altul… 🙂
[Raspunde]
Dan Micuda Reply:
January 6th, 2012 at 7:57 PM
@Ciprian, E, stii cum e, unora le este mai greu sa viseze cu ochii deschisi si de aia e nevoie sa le bagi pe gat o poveste stas, deja impachetata..:))
In spiritul ideii de mai sus, de aceea sunt interesante degustari in orb, ca esti ferit de concepte si preconcepte…:) Esti doar tu si vinul, fata in fata, fara marketing, concepte, brading, recenzii, etc…
[Raspunde]
Repet, vinui ca Matei sau Charlotte nu au avut nevoie, atunci cand s-au lansat de povestioare, etichete colorate sau mai stiu eu ce. Povestea tesuta in jurul lor s-a nascut datorita calitatilor indiscutabile ale vinurilor. Asta este cu totul altceva, eu nu am atacat acest unghi…
[Raspunde]
Dan Micuda Reply:
January 6th, 2012 at 8:00 PM
@Ciprian, In cazul vinurilor respective producatorii au avut buna inspiratie (bazata mai ales pe increderea in calitatea produsului propriu) sa lase vinul sa isi construiasca propria poveste si sa nu intoxice consumatorul cu diverse idei nastrusnice de marketing. Din pacate cele doua sunt cam exceptii, hai sa zicem ca ar mai fi cateva…Acum de ex. imi vine in minte Nachbil…
[Raspunde]
Ciprian Reply:
January 6th, 2012 at 8:17 PM
@Dan Micuda, Deci se poate sa apreciezi un vin si fara sa te astepti la cine stie ce concepte si etichete 😀 Pana la urma, cu vinul bun trebuie sa ai rabdare, asa cum au avut Matei si Charlotte. Mister Brutler este un caz probabil unic la noi, e foarte apropiat de modelul “burgundianului”; fac totul asa cum vreau eu, am o filozofie de la care nu abdic, si pt asta il apreciez enorm…
[Raspunde]
Dan Micuda Reply:
January 6th, 2012 at 8:35 PM
@Ciprian, Intr-adevar, sa stii ca rabdarea este unul din lucrurile pe care in general romanii nu il au. Iar la un vin bun sau o vie tanara rabdarea este un ingredient principal.
Este un personaj aparte printre producatorii de la noi. Imi fac mea culpa ca nu m-am intalnit mai des cu vinurile lui, dar sunt aparitii rare…E o poveste interesanta, tinand cont si de zona in care se afla…practic e cel mai nordic producator din tara, nu?
[Raspunde]
Ciprian, cred ca toti batem spre acelasi lucru 🙂
Un vin -si orice produs in general- care este in contrast evident cu pretentiile de pe eticheta (sau invers), cu pretentiile magazinului, ale asocierii culinare, etc. e un vin care are o poveste nereusita, si consumatorii vor sanctiona asta.
Povestea poate sa fie mai haioasa (gen Jderul), mai deocheata (Erotikon), mai directa (Sec de Murfatlar), sau mai fina si eleganta (Charlotte) -ideea e sa se potriveasca in ochii si mintea consumatorului (si nu doar a omului de marketing). Psihologia umana e construita in asa fel incat identifica imediat (mai mult sau mai putin constient) nepotrivirile, asperitatile si pretentiile nefondate, si afecteaza decizia de cumparare.
In paranteza, calitatea poate sa fie si o carte jucata prost -am auzit si remarci de genul “astia au vinuri bune, de ce s-au zgarcit la hartia de eticheta” sau “astia degeaba au traditie, daca isi vind vinurile in toate bodegile”. Mesajul trebuie adaptat publicului…
[Raspunde]
Mihai, nu am nimic impotriva ca publicul sa sanctioneze povestea dupa ce incearca vinul; asa e si normal, cu toate ca de sanctionat e vinul in sine (povestea vine de la sine). Nu-i inteleg pe cei care sanctioneaza un vin pe baza povestii, inainte de a-l incerca.
[Raspunde]
Dan Micuda Reply:
January 6th, 2012 at 8:02 PM
@Ciprian, Aici sunt perfect de acord cu tine!
[Raspunde]
Daca e sa ne referim la postarea Pivnicerului, de unde a inceput totul, el spunea ca nici vinul nu i-a placut. Nu s-a referit strict la poveste, dar a insistat mult asupra ei… si nu asupra celei spuse de producator, ci a povestii asa cum si-a imaginat-o el.
Mie mi se pare ca s-au scris prea multe randuri pe tema asta: pentru mine povestea poate fi spusa doar de vin si de cel care-l bea, nu de eticheta lui. Eticheta sau producatorul pot doar sugera o directie (uneori chiar foarte puternica) in care sa se indrepte totul. E alegerea (uneori predeterminata 🙂 ) fiecaruia ce face cu ea.
[Raspunde]
Dan Micuda Reply:
January 6th, 2012 at 8:05 PM
@Sorin, La fel bateam si eu apa in piua mai sus…nu exista o poveste standard a unui vin, exista cate o poveste a fiecarei persoane care incearca vinul respectiv. Pentru unii acestea se transforma in cosmaruri, pentru altii in vise…pana la urma, cum zicea si Ciprian, pur obiectiv, vinul este acelasi.
Asta daca producatorul nu are probleme la imbuteliere si la calitate sau distribuitorul nu si-a batut joc de el prin conditiile de depozitare..:)
[Raspunde]