Spuneam intr-unul din posturile vechi, in care laudam Cramposia (sa nu uitam Selectionata, pentru ca varianta clasica am inteles ca nu mai exista) celor de la Stirbey ca sunt curios cum arata spumantul obtinut din ea de catre acelasi producator. Si cum auzisem vorbe bune despre el si oricum vin sarbatorile care in mod iremediabil, atat auditiv cat si bahic, cer prezenta unui vin spumant, m-am gandit ca e momentul propice sa il trec in revista.

In primul rand despre ce este vorba. Despre un spumant facut dupa metoda clasica Champenoise (ii putem sa ii spunem Champagne in particular, in public nu putem, pentru ca francezii isi protejeaza cu cerbicie produsele de origine), adica cu a doua fermentare in sticla 18 luni si “dosage” fara adaos de zahar, rezultatul fiind un “brut nature” (am inteles ca are in jur de 2g zahar rezidual), care este mai sec decat un “extra brut” (care se invarte intre 3 si 6 g). Daca ma intrebati pe mine, a fost un demers destul de curajos din partea vinificatorului (adica Oliver Bauer) care nu a facut compromisuri si a cautat calitatea maxima, chiar cu pericolul unui esec, fiind la prima tentativa de obtinere a spumantelor din Cramposie. Rezultatul insa rasplateste eforturile, produsul de fata fiind, dupa parerea mea si fara sa ma declar mare specialist in champagne sau spumante, cel mai bun produs romanesc de gen la ora actuala, cam o clasa peste cele de la Rhein (Halewood).

Aspect (Culoare): galben auriu, mai inchis decat Cramposia clasica probabil si datorita varstei si a fermentarii in sticla. Bule mici, fine,  care se ridica elegant spre suprafata.

Nas: Asemanator vinului linistit, parca mai putin citric, dar cu mere verzi, pere si in plus ceva note onctuoase, corpolente, care ii confera complexitate si adancime.

Gust: Perlajul se simte fin, matasos, integrat. Spre deosebire de varianta linistita a acestui soi si tinand cont de cat zahar rezidual contine (adica mai deloc) aciditatea nu te loveste de la prima inghititura. Apare mai degraba un corp mai pronuntat decat in cazul vinului, care evolueaza insa in aceleasi note aromatice, florale si fructate (citrice, pere, mere, stone fruits). Aciditatea se dezvolta treptat si elegant, sustinand cu finete ansamblul si finalizand in vibratii proaspete si crocante, de citrice plus ceva note minerale si de drojdii bine integrate.

Este un spumant Bun, obtinut dintr-un soi autothton pe care cei de la Stirbey aproape l-au dus la perfectiune.  La ora actuala mai am o singura curiozitate fata de asocierea Cramposie Selectionata si Stirbey : se poate mai mult ? Ar fi interesant de aflat acest lucru tinand cont de rezultatele extrem de bune de pana acum si mai ales in perspectiva posibilitatii relansarii acestui soi specific Dragasanilor.

Spuneam mai sus ca vinul de fata este o clasa peste cele de la Rhein, ale celor de la Halewood.  Este o clasa si ca pret peste, chiar doua (in jur de 75 ron la magazinul producatorului). Dar pretul este justificat de mai multi factori: politica de pret a celor de la Stirbey care nu au vinuri tocmai ieftine, calitatea incontestabila a produsului plus faptul ca au fost realizate doar 5000 de sticle ( din ce am auzit de prin “targ” tot demersul ar fi fost un pariu personal al vinificatorului, care, parerea mea, s-a finalizat cu un succes remarcabil tinand cont de materia prima si de faptul ca este la prima incercare de acest gen).

Deci, pe scurt, daca de sarbatori, din spirit nationalist sau pur si simplu din motive hedoniste, vreti sa va bucurati de cel mai bun spumant romanesc la ora actuala (repet, dupa parerea mea), mergeti cu incredere pe cel de la Stirbey.

Atentie insa si la invitati, ca la noi “brut nature”-ul de mai sus e pretentios rau de “asimilat” gusturilor autohtone…din pacate. Asa ca puneti deoparte pentru “pretentiosi”si ceva vin cu sifon care face “pac!”(nu am inventat eu definitia)…adica ceva Dorato&Co…:D

Tags: Cramposie, Prince Stirbey, Spumant

Trackback URI | Comments RSS