May 19 2011

OFERTA DIN EST: Vinuri Celebre la Preturi Incredibile (daca va incumentati)!

Published by at 5:16 PM under Diverse,Marketing

 

Va doriti o sticla de Latour, Lafite, Cheval Blanc, Margaux dar nu dispuneti de resursele financiare necesare achizitionarii? Ati ratat un vintage, un an deosebit, in colectia D-voastra si nu il mai gasiti nicaieri? Ati dori sa serviti invitatilor unul din vinurile de mai sus la nunta D-voastra (copiilor)?  Nu aveti destui bani? Nu disperati, chinezii s-au gandit si la D-voastra si au scos o serie limitata de Bordeaux-uri si orice altceva va doritzi la preturi pe care cu siguranta vi le puteti permite!

Asa cum vedeti din pozele de mai jos (preluate de pe un blog francez) deocamdata au portofoliu limitat, dar la cerere sunt sigur ca se pot asigura orice etichete, cantitati sau Chateax-uri (Pardon monsieur,  Chatreal-uri) va trec prin minte…


In plus, daca nu aveti vie, crama sau in general nici o legatura cu strugurii, inca puteti produce vinuri de succes..trebuie doar sa va ganditi la o denumire  (puteti pune chiar Chateau si numele D-voastra) si sa o trimteti pe mail impreuna cu anul nasterii (sau unul la alegere, in functie de evenimentele importante din viata D-voastra) si in maxim doua luni aveti containerul cu sticle in portul de la Constanta si gata fortificate in urma lungului drum din China. Cum ar suna un “Chateau Dumitrescu” 1998? E?

Tocmai spuneam intr-un reply la un post pe un blog ca stii cand ai ajuns un brand mondial atunci cand incep chinezii sa te copieze. Bordeaux este déjà un success care nu se mai bazeaza doar pe calitate (sau din ce in ce mai putin pe calitate, desi aceasta este adesea incontestabila) ci mult mai mult pe marketing. Dar o data cu succesul vin si grijile specifice acestuia…

Oricum in Franta automat problema a fost luata foarte serios, mai ales ca pozele au aparut taman la un salon de vinuri nu asa in vreun hypermarket uitat de lume (Jinan, octombrie trecut parca ), iar pe ele e trecut ca furnizor o societate franceza FDL Prahecq care déjà a declarat ca nu are nici o legatura cu salonul si pozele respective. Din doua una:

  1. ori francezii au trimis vinul vrac spre chinezi si ei s-au gandit ca oricum e din Franta deci ar putea fi orice “Chatreal” de acolo
  2. ori chinezii au avut vreun contract cu ei vreodata (demult) si acum au zis ca e bine sa ii treaca in continuare pe etichete, in caz de probleme sa fie acoperiti…

Cred ca se va ajunge in cazul marilor Chateaux -uri la aceeasi stare de fapt ca la Champagne, unde, daca nu este facuta in regiunea respectiva, nu ai voie sa scrii pe sticla nici ca metoda de obtinere este  “a la champenoise”. Cert este ca, daca francezii nu isi vor apara AOC-urile vom ajunge sa bem Lafite si Cheval Blanc albe (sic!) si demidulci la nunti, botezuri si taieri de mot.  E totusi un pas inainte, fata de ce avem acum,nu?

P.S. Tocmai am cumparat un Beaujolais Nouveau din Kaufland adus tot prin FDL Prahecq in Romania..sper ca vine din Franta, ca la 7 lei /sticla nu cred ca au ajuns chinezii sa se preteze…are si contrafacerea limitele ei totusi!!! Sper…..oricum o sa scriu in curand despre el ca sunt si eu curios cum se prezinta.

 

No responses yet

Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply